Tatăl Sandrei Izbaşa pune ghipsuri

Ambulatoriu, secţia de ortopedie a Spitalului Uni­versitar Bucureşti. Accidentaţii grav sunt transportaţi ca pe bandă rulantă. Holul ne transpune în altă lume. Acolo unde nu e loc de zâmbete, iar uneori distanţa dintre viaţă şi moarte e mai mică decât cei zece centimetri ai bârnei de gimnastică.

Ne strecurăm printre tărgi ca printre jaloane, până când o uşă glisantă ne fereşte de fră­mântarea de afară. Nu pentru mult timp. Câţi­va gură-cască a­proa­pe că dau buzna. „Aici nu e circ!”, tună vocea me­dicului Mo­liborschi, un personaj cu rădăcini u­crainene şi cu statura unui luptător de K1.

E duminică, dar asistentul medical Florin Izbaşa abia dacă are timp să respire. O doam­nă cu ochii în lacrimi, cu umărul fracturat, un pacient cu nasul muşcat de câine, căruia i se reface cartilagiul cu ajutorul unei porţiuni din ureche, o fată ce a alergat în Maratonul Bucureşti şi tocmai a suferit o entorsă. Şi e doar în­ceputul. „Cel mai mult mă impresio­nează co­piii foarte mici. Vin şi sportivi de la meciurile de fotbal. Suntem în­conjuraţi de Steaua, de Giuleşti. A venit şi un jucător cu fractură, nu-mi mai aduc aminte numele”.

A tratat-o şi pe Sandra

Înainte de Olim­piada de la Beijing, printre pacienţi s-a numărat şi Sandra, pe care chiar tatăl a îngrijit-o. „A avut dureri la gleznă după Cam­pionatele Naţio­na­le. Când am adus-o aici, fusese un accident co­lectiv, cu vreo 7-8 persoane, şi a impresionat-o. Atunci, mi-a zis: «Tata, eşti foarte tare!»”. Florin Izbaşa ne dez­văluie că i-a fixat cu mâna lui ghipsul fiicei sale, după CE de anul trecut, de la Amster­dam, unde suferise o fractură de metatars.

Ecourile din China, un­de Sandra a urcat, chiar sub privirile pă­­rin­­ţilor, pe cea mai înaltă treaptă a po­diumului de la sol, nu s-au stins. Tatăl, care nu se des­parte nici la locul de muncă de in­sig­nele luate din Satul Olim­pic, şi-aduce a­min­te de reacţia co­legilor în mo­mentul în care fiica sa a cunoscut triumful su­prem în sport. „Au văzut concursul la spital. Tele­fonul meu zbâr­n­âia, mi s-a blocat că­suţa de câte mesaje de feli­citare am primit! M-am bucurat enorm că ea  şi-a îm­plinit visul. O sus­ţinem în continuare să facă gimnastică, să meargă la Mondia­lele de la anul, dar şi la Olimpiada din 2012”.

Sandra Izbaşa s-a născut chiar la Spitalul Uni­versitar, iar după numai două zile de la venirea pe lume i-a fost aplicat testul Monroe, care ve­rifică reflexele bebeluşilor. „S-a tras în sus ca un arc şi s-a agăţat de degetele mele”, şi-aduce aminte Izbaşa tatăl. Şi mama Sandrei a profesat ca asistent medical, însă acum lucrează în cadrul unui centru de înfrumuseţare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE