„Cate suturi sa mai scot si eu? Daca sunt lasat singur cu ei, nu am ce face”, au fost cuvintele pline de necaz ale portarului stelist Adrian Catrinoi la finalul celei de-a treia partide din cadrul play-off-ului disputat de „militari” la Miercurea Ciuc, in fata celor de la Sport Club.
Steaua a pierdut cu 3-1, dupa un joc in care in opinia antrenorului Gliga au fost capitale primele zece minute ale celei de-a doua reprize. Au fost momentele in care ciucanii au punctat prin Ervin Moldovan si Filip. Doua goluri care au turnat plumb in patinele “militarilor”. Pe un patinoar transformat intr-un vulcan, pentru ca, nu-i asa, niciunde hocheiul nu este trait la o asemenea intensitate ca la Ciuc, harghitenii au zburdat spre poarta lui Catrinoi, care a reusit sa faca de multe ori minuni. Arbitrati bine la centru de rusul Olenin, jucatorii celor doua echipe s-au preocupat doar de hochei, duritatile de alta data, care se tineau lant, fiind date uitarii. Greselile individuale de care se temea Gliga si-au spus din nou cuvantul. Al treilea gol harghitean avea sa vina pe fondul unei superioritati a gazdelor, care au profitat de faptul ca oaspetii au incasat doua pedepse de doua minute dictate impotriva lui Corduban si Nicolescu in a treia parte a intalnirii. Reusita i-a apartinut lui Adorjan.
Aseara, meciul patru
Stelistii au incercat revenirea, construind atacuri periculoase la poarta lui Kucera, pe care au reusit sa-l invinga doar o singura data in minutul 51.47 prin golul lui Krehac. Era insa mult prea tarziu. Ciucanii se pregateau sa serbeze o noua victorie, si in aplauzele lui Laszlo Tokes, care s-a numarat printre spectatori. “Titlul nu e jucat”, a comentat hotarat Marius Gliga, tehnicianul bucurestenilor. Fraza lui se va fi confirmat sau infirmat aseara, in meciul patru al finalei.
Rezultatele finalei
Scor general 2-1
SC Miercurea Ciuc – Steaua 4-2 (1-0, 1-1, 2-1)
Steaua – SCMC 6-5 (2-1, 1-2, 2-2, 1-0) dupa prelungiri
SCMC – Steaua 3-1 (0-0, 2-0, 1-1)
Au marcat: E. Moldovan (25), P. Filip (30), I. Adorjan (45)/ Krechac (52).
Intalnirea se joaca dupa sistemul cel mai bun din sapte meciuri.
Ultimele sase titluri
2000/01: Steaua
2001/02: Steaua
2002/03: Steaua
2003/04: SC Miercurea Ciuc
2004/05: Steaua
2005/06: Steaua
Titluri “all-time”: Steaua (40), SC Miercurea Ciuc (8).