Fostul campion mondial şi european David Trezeguet (36 de ani) a părăsit echipa argentiniană River Plate şi va evolua la echipa FC Pune City din campionatul Indiei. Anunţul a fost făcut de organizatorii competiţiei, Indian Super League (ISL), citaţi de revista France Football.Trezeguet avea contract până la sfârşitul anului cu River. Noua echipă a francezului este antrenată de italianul Francesco Colomba, care le-a mai antrenat pe Napoli, Bologna şi Parma. Pune City este deţinută de cel mai titrat actor de la Bollywood, Salman Kahn, care a încheiat un perteneriat cu Fiorentina şi este iubitul Iuliei Vântur.Trezeguet a evoluat la Juventus între 1999 şi 2010 şi a înscris 171 de goluri. A câştigat Serie A în 2002, 2003, 2005 şi 2006, ultimele două titluri fiind retrase torinezilor. La echipa naţională a cucerit Mondialul din 1998 şi Europeanul din 2000, la ultima competiţie înscriind golul decisiv în finala cu Italia.Francezul va fi coleg în campionatul Indiei cu fostul coechipier de la naţionala Franţei Robert Pires, retras din activitate acum 3 ani şi revenit între timp în fotbal.