Componenții echipei de fotbal a României vor purta un nou echipament la meciul din Irlanda de Nord, programat pe 13 iunie, în preliminariile Euro 2016. Acesta este realizat de Joma, firmă cu care Federația Română de Fotbal a încheiat astăzi un parteneriat. Producătorul iberic devine astfel sponsor oficial al tuturor echipelor de fotbal ale României până la turneul final al Campionatului Mondial din 2018.

La prezentarea echipamentului au participat Mihai Pintilii și Dragoș Grigore, jucători convocați la stagiul de pregătire de dinaintea partidei din preliminariile Euro 2016. Aceștia au fost însoțiți de antrenorul secund Ionuț Badea.

”Îmi place mult echipamentul nou. E ușor, comod și arată bine. Sperăm să ne poarte noroc la meciul important din Irlanda de Nord și în drumul spre Euro 2016”, a declarat Mihai Pintilii.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a ținut să salute într-un limbaj specific ”epocii de aur” încheierea parteneriatului: ”Federația Română de Fotbal se poziționează tot mai puternic drept un partener credibil și foarte atractiv pentru actorii importanți din mediul de business. Astăzi, avem bucuria să primim în familia echipelor naționale și a Federației Române de Fotbal încă un membru: compania spaniolă JOMA devine sponsorul tehnic oficial al echipelor naționale de fotbal ale României. Le mulțumesc reprezentanților Joma pentru modul în care au colaborat cu noi în vederea semnării acestui parteneriat și le urez bun venit alături de noi”.

Citește și: Tricolorii schimbă sponsorul tehnic. În rând cu Kîrgîstan și cu Bangladesh!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.