Trofeele lui Boris Becker, scoase la licitație pentru ștergerea datoriilor

Comentează

Trofeele şi suvenirurile personale ale fostului star al tenisului Boris Becker vor fi vândute la o licitaţie online începând de luni de către casa britanică Wyles Hardy, pentru a şterge parţial datoriile campionului german, aflat în faliment, informează AFP.



Compus din 82 de articole aparţinând celui mai tânăr campion din istoria Wimbledon-ului la vârsta de 17 ani, lotul include medalii, cupe, rachete, ceasuri şi fotografii. Vânzarea se va încheia pe 11 iulie, a precizat casa Wyles Hardy pe site-ul său.

Printre obiectele scoase la licitaţie figurează o copie a Challenge Cup înmânată lui Becker de federaţia germană de tenis după victoriile din 1985 şi 1986 de la Wimbledon, medalia de finalist din 1990 la Wimbledon, unde a fost învins de rivalul său Stefan Edberg, sau o replică a cupei de argint de la US Open realizată de bijutierul Tiffany pentru victoria sa din 1989 în faţa lui Ivan Lendl.



Ţinta datoriilor, triplul câştigător al turneului de la Wimbledon, în vârstă de 51 de ani, a fost declarat în faliment în 2017. În iunie 2018, el a invocat un pretins statut diplomatic şi imunitate în faţa justiţiei britanice, stopând astfel în ultimul moment vânzarea la licitaţie a trofeelor sale.



Cu şase titluri de Mare Şlem în palmares, Boris Becker a câştigat 49 de titluri în cariera sa şi peste 20 de milioane de euro, însă gestionarea deficitară a fondurilor sale după încheierea carierei s-a transformat în coşmar pentru legendarul jucător, tribunalul londonez declarându-l în faliment în iunie 2017.



În 2002, justiţia germană l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 500.000 euro pentru aproximativ 1,7 milioane euro restanţe la impozite.

Coming Soon - Timed Online Auction of Sporting Memorabilia and Collectables from the Tennis Career of Boris Becker #tennis #auction #Wimbledon #halloffame #Memorabilia #ATPTour pic.twitter.com/zaFJT64gys— Wyles Hardy & Co (@WylesHardy) June 21, 2019



Printre obiectele scoase la licitaţie figurează o copie a Challenge Cup înmânată lui Becker de federaţia germană de tenis după victoriile din 1985 şi 1986 de la Wimbledon, medalia de finalist din 1990 la Wimbledon, unde a fost învins de rivalul său Stefan Edberg, sau o replică a cupei de argint de la US Open realizată de bijutierul Tiffany pentru victoria sa din 1989 în faţa lui Ivan Lendl.



Ţinta datoriilor, triplul câştigător al turneului de la Wimbledon, în vârstă de 51 de ani, a fost declarat în faliment în 2017. În iunie 2018, el a invocat un pretins statut diplomatic şi imunitate în faţa justiţiei britanice, stopând astfel în ultimul moment vânzarea la licitaţie a trofeelor sale.



Cu şase titluri de Mare Şlem în palmares, Boris Becker a câştigat 49 de titluri în cariera sa şi peste 20 de milioane de euro, însă gestionarea deficitară a fondurilor sale după încheierea carierei s-a transformat în coşmar pentru legendarul jucător, tribunalul londonez declarându-l în faliment în iunie 2017.



În 2002, justiţia germană l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare şi la plata unei amenzi de 500.000 euro pentru aproximativ 1,7 milioane euro restanţe la impozite.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Airbus A220-300 are o capacitate de 120 -160 de pasageri și autonomie de până la 6.300 kilometri. Foto: Hepta
29 sept.
O companie aeriană românească anunță că suspendă operarea avioanelor Airbus A220-300. Ce se întâmplă cu zborurile programate
O dronă de război
29 sept.
Drona prăbușită în Brăila a avut încărcătură explozivă și s-a detonat la impactul cu solul, anunță MApN
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
29 sept.
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
29 sept.
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
29 sept.
CTP decriptează arestarea preventivă a lui Călin Georgescu: „Convergență tacită PSD-AUR. Simion îl disprețuiește pe Georgescu, îl consideră nebun”
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
29 sept.
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Ultimele știri
05:40
Un român a murit în timp ce pleca de la o nuntă, în Italia. Ce au făcut prietenii victimei
05:40
Femeia care nu a mai coborât de pe un vas de croazieră de 3 ani: „Bere, tequila, coniac. Totul, personalizat”
00:14
De ce este important să activezi modul avion în timpul zborului. Riscul real nu este pentru avion, ci pentru abonamentul tău
29 sept.
O femeie s-a răzbunat pe fostul iubit și i-a umflat factura la căldură cu un singur gest banal
TRENDING
29 sept.
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Analiză
29 sept.
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
29 sept.
Horoscop 30 septembrie 2026. Peștii încep o etapă în care vor avea ocazia să înțeleagă de ce au nevoie de această călătorie
29 sept.
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
Colesterol sub control
29 sept.
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
29 sept.
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
29 sept.
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
29 sept.
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Obuzierul K9 Tunetul este considerat unul dintre cele mai performante și fiabile sisteme de artilerie de mare calibru din lume. Foto: Profimedia
29 sept.
Primele obuziere K9 Tunetul au sosit în România. Ce pot face blindatele sud-coreene de peste 4 miliarde de lei
Un magazin Lidl modern este surprins din exterior, cu intrarea largă și logo-ul vizibil deasupra ușilor automate. În fața clădirii se află parcarea și zona pentru cărucioare, sugerând acces facil pentru clienți.
29 sept.
Produsul viral în toată Europa ajunge în magazinele Lidl din România. Se va găsi în ediție limitată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
29 sept.
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
29 sept.
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri