S-a stins unul dintre cei mai importanți oameni din sportul românesc

Comentează

Jurnalistul Marian Burlacu a anunțat, miercuri, dispariția lui Peter Tweedie, unul dintre cei mai cunoscuți oameni din rugby-ul românesc, Peter Tweedie.

Cunoscut în rugby-ul românesc, Peter trăia în România de la inceputul anilor 90. Născut în urma cu 68 de ani, la Newcastle, copilărise la Cardiff, acolo unde a trait magia meciurilor marii echipe de rugby a Țării Galilor pe miticul ”Arms Park”. De aceea, Peter se simtea galez, și nu englez. Ca orice britanic, jucase rugby, iar acest sport i-a ramas langa inima.Tatăl lui Peter lucrase la Danubiana, prin anii 60, în acea perioada în care Romania s-a deschis catre Vest. Atunci britanicul și-a cunoscut soția, o fostă canotoare din București. Băiatul lor, Daniel, făcuse rugby la Steaua, iar în 1990, inaintea meciului caritabil dintre selecționatele Home Union și Europei, meci ale cărui incasari s-au strâns într-un fond administrat de fundația Help Romania, fond din care rugby-ul nostru s-a alimentat până în 2000, jucase sub culorile copiilor de la Steaua, pe arena Twickenham din Londra. Mai apoi, Daniel Tweedie a terminat medicina la Cambridge, participand și la tradiționala intrecere de canotaj cu rivalii de la Oxford. Astăzi, fiul lui Peter este medic la Londra.Petrica, cum se autonumea Peter Tweedie, transformându-și prenumele englezesc, nu mai este printre noi. ”Noi, britanicii, am tăiat sute de ani capete pentru a ajunge la democrația de astăzi”, spunea el, referindu-se la perioada de tranziție traversată de România.Nu înțelegea sau refuza să ințeleagă unele obiceiuri de aici.

”Sunt prieten cu doi romani, oameni de rugby, care sunt certați intre ei. Unul a aflat că sunt prieten și cu celălalt. Și m-a intrebat cum pot să fiu prieten și cu acela... Uite simplu. Pot să fiu prieten cu doi tipi care sunt certași între ei! Voi, românii, sunteți ciudați rău”, spunea, pe jumătate serios, pe jumatate amuzat Peter.

Peter Tweedie a sprijinit rugby-ul românesc in ultimii 20 de ani. Mai ales in privința raporturilor cu zona britanică a sportului cu balonul oval. In 2000, a aranjat la Ambasada Regatului Unit o întâlnire cu foști componenți ai echipelor de rugby ale României și Tarii Galilor ce se înfruntasera pe Arms Park, in 1979, la acel 12-13 care a uimit lumea rugby-ului. Atunci s-a vizionat și meciul în care Marin Ionescu a marcat acel eseu plutind peste un grup de jucători și plonjând cu balonul oval în terenul de țintă al formației ce domina Europa la acea vreme.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cât câștigă un român in Irlanda ca muncitor necalificat. Sursă foto: Captură video/ Youtube/ Gigi Cristea-De la zero.
19:21
Un român a spus cât câștigă în Irlanda și ce loc de muncă și-a găsit: „Destul de bine pentru un salahor ca mine”
Doi pensionari imbracati frumos merg pe strada tinându se de mana
Analiză
18:30
România, țara săracă cu cea mai fericită viață din Uniunea Europeană: creșteri record de venituri în decurs de 15 ani
MONDEN
Mihaela Bilic | Foto: Facebook
17:48
Cum arată casa pe care Mihaela Bilic a construit-o în doi ani lângă pădure: „Cu fața spre Valea Rea”. Imaginile postate de medicul nutriționist
Theo Rose
17:24
Theo Rose și Anghel Damian, mesaje de dragoste la 2 ani de la nuntă. Ce s-a întâmplat în ziua cununiei: „Era stare de alertă”
POLITIC
Radu Miruță a venit cu trei generali la audierile din comisiile parlamentare și a fost acuzat că i s-au „șoptit” răspunsuri. Foto: Hepta
19:09
De ce au fost cadre militare în Parlament la audierea ministrului Radu Miruță pentru Guvernul Mureșan: „De obicei”
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19:53
Siegfried Mureșan a reacționat după ce Nicușor Dan a spus că „alegerile anticipate nu sunt o soluție” și „România își va păstra traiectoria financiară”
Ultimele știri
20:46
„Senzație de libertate!” Un bărbat a cumpărat un oraș abandonat și locuiește singur acolo. Cât a plătit americanul
20:39
CTP critică dur naționala României după eșecul cu Bosnia: „Echipă de ospătari! Îmi venea să mă ascund sub masă”
Analiză
20:38
Raport „Education at a Glance 2026”: România, pe ultimul loc în OCDE la finanțarea educației, cu un sfert dintre tineri fără liceu și 81% dintre români fără facultate
20:31
Gestul pe care Călin Georgescu a vrut să-l facă, dar a fost împiedicat de polițiști când a fost preluat și dus la Arestul Capitalei
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Colesterol sub control
20:39
Ucigașul tăcut din sângele românilor:150.000 de oameni mor anual din cauze cardiovasculare. „Provocarea 50/2030: Colesterol sub control!”
ECG gratuit in farmacii
17:23
S-a lansat „Laboratorul Inimii”, proiectul care duce ECG-ul gratuit direct în farmacii și comunități
Un truc ingenios dezvăluit de creatoarea de conținut Kerry Whelpdale poate transforma curățarea paravanului de duș într-o sarcină mult mai ușoară.
17:05
Obiectul banal din bucătărie care face minuni pe paravanul de duș. Cum scapi de petele de calcar
Magiun de prune fără zahăr la borcan
17:05
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
Luna în creștere răsare în spatele unor oameni aflați aproape de vârful lui Arthur's Seat din Parcul Holyrood, Edinburgh. Sursă foto: Hepta.
16:37
O rocă de 60 km descoperită pe fața ascunsă a Lunii rezolvă un mister de miliarde de ani
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
17:50
Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile în dosarul de înșelăciune
Trei polițiști care patrulează pe stradă
17:24
Un român i-a atacat cu o bară de fier pe polițiștii pe care chiar el îi chemase. Un agent a fost rănit, în Viena
Siegfried Mureșan, depunere program de guvernare și listă de miniștri la Parlamentul României - 26 septembrie 2026
17:11
Curtea de Apel București a luat decizia în cazul cererii Asociației Italienilor privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Primele 9 vehicule amfibii de asalt AAV-7 au intrat oficial în dotarea Forțelor Navale Române, la Babadag. România a comandat un lot de 65 de blindate din SUA. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
16:30
Cum arată amfibiile de asalt AAV-7 primite de militarii români din SUA și ce misiune vor avea în Delta Dunării
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri