Astăzi, de la ora 12.00, jucătorul care fusese împrumutat de Rapid la Cornu, va fi condus pe ultimul drum, înmormântarea fiind în satul Gulia, din comuna Tărtăşeşti (judeţul Dâmboviţa).

La funeralii vor fi prezenţi, cu siguranţă, familia, prietenii, toţi cei care l-au cunoscut, dar şi coechipierii de la echipele la care a evoluat: Rapid Bucureşti şi CS Cornu. „Vom fi alături de Alex Ioniţă, pe ultimul său drum. Am pierdut un prieten şi jucător bun, toată echipa fiind în stare de şoc. Majoritatea colegilor săi de la Cornu vor fi prezenţi la înmormântare”, a declarat, cu lacrimi în ochi, pentru ziarulprahova.ro, ultimul antrenor al lui Ioniţă, Mihai Dinu.

Alexandru a fost împrumutat la Cornu în returul sezonului trecut, alături de alţi patru rapidişti, toţi punând umărul la salvarea de la retrogradare a acestei grupării. El a marcat în şase rânduri, în stagiunea precedentă, acelaşi număr de goluri izbutind şi în cele nouă etape disputate în campionatul în curs.

Şi-au amânat jocul de la Brebu
Sâmbătă după amiaza, CS Cornu trebuia să întâlnească, în deplasare, pe AFC Brebu. După decesul lui Ioniţă, oficialii clubului au înştiinţat conducerea AJF Prahova că doresc să amâne partida, lucru care în cele din urmă, s-a şi întâmplat. Astfel, întâlnirea a fost reprogramată pentru miercuri, 22 octombrie, de la ora 15.00.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului
Playtech.ro
FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Viva.ro
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Şi-au cumpărat o maşină second-hand, dar câteva ore mai târziu sunau la 112. Păţania unei familii din Dolj
Observatornews.ro
Şi-au cumpărat o maşină second-hand, dar câteva ore mai târziu sunau la 112. Păţania unei familii din Dolj
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Știrileprotv.ro
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
FANATIK.RO
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer