Selectionerul Victor Piturca vrea un rezultat bun in primul meci al anului de la Tel Aviv, cu Israel. Chiar daca adversara n-are calibrul Spaniei sau Portugaliei, echipe ce vor juca amicale cu Franta si Italia, Piturca nu uita ca Israelul e singura echipa care l-a invins in precedentul mandat de la nationala.


Libertatea: Ce asteptati de la jocul cu Israel?
Victor Piturca:
Vreau un joc bun si un rezultat pe masura, desi sunt constient ca va fi greu. E bine sa pornim cu dreptul in acest an foarte important pentru echipa nationala.

Cum vi se pare adversara?
Cu siguranta, va fi un joc bun pentru noi. E o echipa puternica si a demonstrat asta in precedentele preliminarii.

Romania porneste cu un complex fata de Israel, tinand cont ca ultimele doua jocuri directe au fost pierdute de ‘tricolori’?
Nu, dar nu pot sa uit ca singura partida pe care am pierdut-o in mandatul meu precedent la nationala a fost chiar cu Israelul. De aceea, le-am explicat baietilor ca intalnim o echipa buna, care va da totul pe teren pentru a invinge.

Italia si Franta intalnesc adversari de calibru, noi jucam in compania unei echipe care nu s-a calificat la turneul final?.
Si nationala Israelului este, in opinia mea, la fel de buna ca partenera de intrecere ca Portugalia sau Spania, adversarele Italiei si Frantei. Sa nu se uite ca si noi trebuia sa jucam cu Franta si Italia, dar, din pacate, meciurile au cazut pentru ca ne vor fi adversare in grupa de la Euro.


„E ca si cum am intalni Portugalia sau Spania”


Dupa antrenamentul oficial, efectuat ieri dimineata pe stadionul ‘Ramat Gan’, capitanul echipei nationale, Cristi Chivu, a declarat ca ‘acest meci este foarte important pentru noi. Intalnim o nationala puternica si, in opinia mea, e la fel ca si cand am fi intalnit Portugalia sau Spania’. La randul sau, Adrian Mutu a precizat ca ‘intalnirea ne va fi benefica pentru ca, in acest stadiu, incercam consolidarea relatiilor de joc. Israelul are o nationala puternica si, cu siguranta, va fi un adversar care ne va da batai de cap’.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.