Cel mai popular luptător român, Cătălin Moroşanu, îl va înfrunta la Monza pe “Monstrul” din Bellator, Ron Sparks, un colos de 1,93 metri şi 125 de kilograme, în meciul cap de afiş al evenimentului. “Sunt moldovean, crezi că mă sperie un monstru aşa uşor!? Să vezi ce bătaie îi dau, de se întoarce plângând în America”, a spus Moroşanu, care, până în prezent, i-a învins pe toţi americanii întâlniţi de-a lungul timpului.

Cătălin Moroşanu vrea să  termine anul în forţă şi să facă spectacol lângă legendarul circuit de Formula 1 de la Monza. ”Vreau să îl bat repede pe american, să intru aşa cum ştiu eu în ring şi, după aceea, vreau să vizitez circuitul de Formula 1”, ne-a declarat Moroşanu.

Marea finală Superkombat va fi transmisă în direct de Sport.ro, în timp ce la nivel internaţional poate fi urmărită în reţeaua Eurosport, cu începere de la ora 22:00.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.