Zi istorică pentru Lionel Messi (27 de ani). Azi se împlinesc zece ani de când starul argentinian a debutat oficial la Barcelona. La 16 octombrie 2004 Leo a fost introdus pe teren în repriza a doua a derby-ului catalan cu Espanyol , în locul lui Deco. La 17 ani şi 114 zile, Messi a devenit astfel al treilea cel mai tânăr debutant din istoria clubului blau-grana.De atunci, fotbalistul din Argentina a făcut senzaţie la Barcelona. 361 de goluri marcate în 434 de meciuri jucate, 21 de trofee câştigate cu Barcelona ( La Liga – 6, Liga campionilor – 3, Cupa Spaniei – 2, Supercupa Spaniei – 6, Supercupa Europei – 2, Mondialul Cluburilor – 2) şi 4 baloane de aur.