3933-129908-vizer.jpg

Regimul totalitar comunist din Coreea de Nord, condus de Kim- Jong-il, fiul fostului dictator comunist Kim Ir Sen, încearcă să arate lumii, ce-i drept foarte rar, câte o mică poartă deschisă spre lumea 3933-129913-vizer1.jpgcivilizată. Recent, autorităţile de la Phenian l-au invitat pe Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, să le viziteze ţara. Vizer a fost al doilea preşedinte al unei federaţii internaţionale, după cel de la box, care a mers la Phenian.

Impresionat de simplitatea asiaticilor

“Am vizitat multe ţări, dar deplasarea din Coreea de Nord reprezintă cea mai spectaculoasă experienţă din viaţa mea. Am fost impresionat de simplitatea oamenilor, în ciuda situaţiei dificile prin care trece ţara”, a precizat Vizer pentru Libertatea.

În cele trei zile petrecute în Coreea de Nord, Marius Vizer a acceptat invitaţia gazdelor de a preda lecţii de judo, chiar pe tatami. “În Coreea de Nord, judo-ul este foarte apreciat şi iubit de toată lumea. Au o tradiţie de ani şi ani în practicarea acestui sport”, a explicat Vizer, care a reuşit să-i convingă pe nord-coreeni să organizeze Campionatul Mondial pe echipenaţiuni.

3933-129940-vizer.jpg 3933-129915-vizer2.jpg

“Va fi o premieră, mai ales că această competiţie va fi transmisă live. Pentru nord-coreeni, acest concurs va reprezenta ceea ce au însemnat Jocurile Olimpice pentru chinezi”, a adăugat Vizer.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.