Programul sau de pregatire zilnica este impartit pe durata a cinci ore, intre piscine si sala de forta. Totul pentru a atinge un prim varf de forma la trialul olimpic al Africii de Sud (16-21 aprilie, la Durban). Pentru a obtine calificarea la JO, Natalie trebuie sa se incadreze intre primele opt performante reusite la editia de la Sydney, acum pa-tru ani. “Mai am de recuperat 15-20 de secunde, asa ca nu vad de ce nu as reusi sa-mi indeplinesc visul”, spune inotatoarea. “Oricum, mai am si sansa concursurilor din Cupa Mondiala, la Barcelona sau Calais”, adauga ea.

Acum cateva luni si-a obtinut calificarea in probele lungi, 800 si 1.500 metri liber, dupa ce a castigat intrecerile provinciale. A intrat in atentia intregii lumi la Jocurile Commonwealth, din 2002, cand a acces in ultimul act la 800 m liber. Era o sportiva cu handicap locomotor, dar care se lupta de la egal la egal cu cei intregi. A devenit un model de vointa, lucru ce i-a adus si o nominalizare la Premiile Laureus – Oscarul sportului -, care se vor decerna luna viitoare, la Estoril. Natalie era o specialista a tuturor probelor, dar accidentul a obligat-o sa se reorienteze pe cele lungi si in stilul liber. La 16 ani a ratat, de putin, calificarea la JO de la Sydney in trei probe diferite. Acum isi doreste sa ajunga la Atena, pentru ca in 2008 sa se intoarca de la Beijing cu o medalie. “Prefer stilul liber, pentru ca-mi folosesc mai bine partea superioara a corpului si pot face fata sportivilor fara handicap”, dezvaluie du Toit.

Cum era de asteptat, Lance Armstrong ii este modelul principal in viata. Ciclistul american a castigat Turul Frantei de cinci ori la rand, dupa ce in toamna anului 1996 i-a fost depistat un cancer testicular. “Este de admirat, pentru ca nu doar a revenit dintr-o situatie mai mult decat dramatica, dar a reusit ceva incredibil si a dovedit ca limitele omului pot fi depasite”, spune Natalie despre Lance.
“Pur si simplu imi place sa inot, sa-i imping pe baieti in piscine, pe unii sa-i inving. Inotul este viata mea, iar acest lucru ma face sa fiu fericita”, spune tanara. La doar 20 de ani, desi fara un picior, poate demonstra ce inseamna sa nu vrei sa te recunosti invins.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.