'Doamne, cat imi lipseste!'
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
La 17 ani, cand in viata se paseste doar cu pieptul inainte si cu pasul apasat, Chivu isi pierdea deja echilibrul. Tatal sau, Mircea, antrenor la Resita pe vremea aceea, trecea in nefiinta si durerea traita de Cristi intr-o zi de 1 aprilie n-a pacalit inca timpul. Dupa zece ani de la acea rascruce, pustiul timid si respectuos, care pleca de la antrenamente cu tramvaiul, a ajuns capitanul Romaniei si idol la Inter Milano.
Desi cariera stralucitoare a lui Cristi a escaladat rapid orice inchipuire, Resita, Craiova, Amsterdam, Roma si Milano au insemnat mai mult decat niste borne ale succesului. Au insemnat regretul unui fiu si mandria furata a unui tata, pentru ca Mircea Chivu n-a mai apucat sa-si vada baiatul cu mana la inima cantand imnul national. Crescut de mama si vegheat de tata, Cristi n-a uitat niciodata ziua de 1 aprilie: 'Tot ce-am realizat pana acum se datoreaza lui Dumnezeu si tatalui meu', spunea Cristi la 19 ani, cand deja facuse furori intr-un meci european cu Anglia. Anii au trecut, dar amintirile s-au incapatanat sa ramana. 'Am ajuns sa joc la CSM Resita, clubul la care tata antrena, intr-o atmosfera usor ostila. Niciodata n-a vrut ca eu sa fiu bagat in seama doar pentru ca sunt baiatul lui Chivu. Il acuzam cumva atunci, in sinea mea, pentru ca ma trata cu indiferenta. Cerea mult, iar eu faceam tot posibilul sa-i demonstrez ca sunt bun. Imi aduc aminte ca am intrebat-o pe mama, dupa ce am mai crescut si dupa ce tata a murit, de ce nu mi-a spus niciodata mie, direct, ca am talent la fotbal, de ce nu m-a incurajat mai mult', evoca fundasul lui Inter.
"Stiu si simt ca a avut mereu incredere in mine"
'Mai tarziu mi-am raspuns singur la intrebarea asta. Raceala lui de atunci m-a indarjit si mai mult sa muncesc, fara sa fiu cocolosit sau favorizat. Cred ca as fi ramas doar un baiat cu potential daca nu-mi demonstram intai mie, apoi lui tata, ca am valoare, daca nu ma trimitea acasa cu tramvaiul de la antrenamente in timp ce el venea cu masina. Stiu si simt ca a avut mereu incredere in mine. N-a apucat sa ma vada mai departe de Resita. Aveam 17 ani cand a murit', rememoreaza cu tristete Cristi. Acum, cand Euro 2008 bate la usa si Adelina il strange sincer de mana, Mircea Chivu poate fi, in sfarsit, impacat: 'Doamne, cat imi lipseste! Mi-a lipsit in toti acesti ani, desi, cumva, l-am simtit mereu aproape. Sunt convins ca stie de fiecare clipa de bucurie pe care o traiesc', s-a limitat sa adauge cu vocea gatuita de emotie Cristi.
"Mi-am pierdut cunostinta"
Accidentarea capitanului Romaniei la partida Inter Milano-Lazio Roma , scor 1-1, a fost destul de serioasa, Cristi revenindu-si cu greu dupa contactul cu adversarii: “Am fost lovit violent in tampla, cu cotul. Pentru cateva clipe mi-am pierdut cunostinta. M-am speriat, dar acum ma simt bine. Nu sunt motive de ingrijorare”, ne-a dezvaluit aseara Chivu.
