Britanicii vor sa demonstreze ca faima pe care si-au capatat-o, ca fiind drept cei mai conservatori europeni, nu are corespondent in realitate. Asa ca, la data de 25 octombrie, la Londra va avea loc premierea celor mai excentrici britanici.
Premiul cel mare consta intr-o vacanta gratuita si in suma de 3.500 de dolari, care, la alegerea castigatorului, va putea fi donata unei organizatii de caritate din Marea Britanie. Publicul si-a ales deja favoritii din cei 100 de concurenti. Este vorba de Barry Bean, din Tara Galilor si de Lydon Yorke, din Anglia. Larg mediatizati in presa din aceasta tara, ei au dat interviuri in care si-au spus povestea vietii.
Barry Bean (in traducere, Barry Fasole) si-a schimbat numele in Capitanul Fasolica, acum cativa ani, din cauza pasiunii sale pentru mancarea facuta din aceasta leguma. Aiuritul britanic si-a comandat si un costum special, asemanator cu cel al lui Superman, dar pe care este inscriptionata o uriasa litera „B”. In timpul liber, el iese pe strada imbracat astfel si ii opreste pe copii din drum, ca sa le povesteasca despre locuinta lui de pe planeta Beanus. Starnind suspiciunea politiei, Barry a fost arestat de cateva ori, insa, pana la urma, constatandu-se ca nu a incalcat in nici un fel legile, el a fost eliberat. Acum, britanicul e cunoscut de toti politistii din oras, care ii zambesc ingaduitor si il lasa sa le spuna mai departe povesti celor mici.
La randul lui, londonezul Lydon Yorke este autorul unor inventii cat se poate de trasnite: trompete de suflat in ureche sau o tricicleta pentru mersul pe apa.
Toti concurentii vor fi eroii unei carti
Scriitorul Ben Le Vay intentioneaza sa scoata o carte cu povesti si fotografii ale celor mai excentrici britanici. „Trebuie sa ne mandrim cu ei – spune Le Vay. La urma urmei, din randul excentricilor s-au desprins cei mai cunoscuti exploratori, inventatori, colectionari si profesori ai nostri”, adauga el.