„A fost înfricoșător”

Poliţia a fost alertată, sâmbătă după-amiază, la un incident petrecut în faţa unui supermarket Walmart din Traverse City „Suspectul este în custodie, detaliile sunt limitate în acest moment”, a declarat poliţia pe rețeaua X.

Suspectul, care este din Michigan, nu este cunoscut poliției – și a fost capturat în trei minute datorită „implicării cetățenilor”.

Atacul a avut loc în Traverse City – iar Tiffany DeFell, care se afla în parcare la momentul respectiv, a descris scene haotice. „A fost înfricoșător. Eu și sora mea ne-am speriat foarte tare”, a spus ea. „E ceva ce vezi din filme.”

Cel puţin 11 persoane au fost rănite, unele dintre ele grav, relatează presa locală „Putem confirma că 11 victime sunt în prezent tratate”, a anunţat spitalul local, Munson Medical Center, pe reţelele de socializare.

Ancheta este în desfășurare

Guvernatoarea statului Michigan, Gretchen Whitmer a transmis un mesaj după incidentul violent, dând asigurări de întregul sprijin în acest caz: „Gândurile noastre sunt alături de victime și de comunitatea care se confruntă cu acest act de violență”.

Un purtător de cuvânt al Walmart a adăugat că retailerul colaborează îndeaproape cu forțele de ordine, condamnând atacul:

„Violența de acest gen este inacceptabilă. Gândurile noastre sunt alături de cei care au fost răniți și suntem recunoscători pentru intervenția rapidă”, se arată într-un comunicat.

Ancheta este în desfășurare, iar poliţia a cerut locuitorilor să „evite zona”. Traverse City se află la aproximativ 400 km nord-vest de Detroit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.