„În cauză există suspiciunea rezonabilă că  în perioada octombrie 2015 – februarie 2016, un număr de trei suspecţi  au constituit un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc – cannabis – şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, etnobotanice”, se precizează într-un comunicat al DIICOT.

Iulian Alexandru Ghise din GorjIulian Alexandru Ghișe, un sportiv din Târgu-Jiu, se află printre cei trei membri ai rețelei ridicați de anchetatorii DIICOT pentru trafic de droguri în acest dosar, conform gorjexclusiv.ro. Aceeași sursă precizează că acesta ar fi iubitul cântăreței de muzică populară Raluca Elena Căpitănescu.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că drogurile și substanțele psihoactive erau comandate de către membrii grupului de pe diferite site-uri de internet (în special din Marea Britanie), iar apoi distribuite în țară la mai mulţi consumatori.

Distribuție în cinci județe

S-a reţinut că unul dintre membrii grupului distribuia, prin intermediul firmelor de curierat, droguri și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive la mai mulți consumatori de pe raza  județelor Sibiu, Mureș, Maramureș, Timiș, Arad și Hunedoara.

De asemenea, pe raza județului Hunedoara, în special pe raza municipiului Lupeni și a localităților limitrofe, drogurile și etnobotanicele erau distribuite la diverși consumatori, dintre care unii  minori, în schimbul unor sume importante de bani ,de către un alt membru al grupului.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare a fost găsită şi ridicată cantitatea de aproximativ 400 de grame de masă vegetală, 2 arme de foc, deţinute fără drept, un laptop, 9 telefoane mobile şi mai multe dispozitive de mărunţit şi cântărit.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Gorj  au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 9 persoane. Acţiunea a fost realizată împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară  din cadrul S.C.C.O. Gorj,  SCCO Mehedinți și SCCO Hunedoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul   IPJ Gorj.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.