Potrivit Centrului Județean de Coordonare a Situațiilor de Urgență Suceava, dintre cele 13 localități din județul Suceava, fără curent, opt au rămas total nealimentate cu energie electrică, respectiv Costileva de Sus, Hânțești, Volovăț, Iaslovăț, Bălcăuți, Calafindești, Șerbăuți și Negostina, și cinci parțial nealimentate, respectiv Suceava, Rădăuți, Siret, Izvoarele Sucevei și Moldova Sulița, potrivit Agerpres.
Totodată, lucrători ai ISU Suceava au intervenit duminică pentru defrișarea a doi arbori doborâți de vânt, în municipiul Suceava, pe străzile Simion Florea Marian și Aleea Dumbrăvii.
Centrul Județean de Coordonare a Situațiilor de Urgență a fost convocat la sediul ISU Suceava pe perioada codului portocaliu de ninsori și vânt, iar echipaje ale pompierilor militari suceveni, cu autoturisme de serviciu, au monitorizat drumurile din zona de competență a tuturor subunităților din județ.
ISU Suceava recomandă cetățenilor ca, în perioada în care se manifestă fenomenele meteo prognozate, să nu treacă prin dreptul clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt, panourilor publicitare sau copacilor.
Totodată, recomandă să nu se parcheze autovehiculele în astfel de zone și să-și închidă bine ușile, geamurile sau orificiile pentru ventilație de la locuințe și anexe gospodărești.
De asemenea, ISU Suceava mai recomandă să nu se atingă firele căzute la pământ și să se asigure elementele de construcție.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro