Prognoza meteo a verii. Cum va fi vremea până în august

Comentează

Meteorologii estimează o vreme caldă pentru următoarele trei luni, cu valori termice ce vor depăși, mai ales în regiunile sudice și vestice, mediile climatologice ale perioadei, precum și deficit de precipitații în regiunile sudice și local în cele sud-estice și estice, reiese din prognoza de specialitate valabilă pentru intervalul iunie - august 2016, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În iunie, valorile termice medii lunare ale aerului vor fi apropiate de normalul perioadei, în cea mai mare parte a țării. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna iunie este de 18,3 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 19 grade Celsius în Transilvania și Maramureș, respectiv de până la 21 de grade Celsius în Banat, Dobrogea și Moldova.

Precipitațiile totale lunare vor fi deficitare în regiunile sudice și local în cele sud-estice și estice, iar în restul teritoriului vor fi apropiate de media climatologică. Media multianuală a precipitațiilor este de 84,5 litri/metrul pătrat, pentru luna iunie. Cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Muntenia (până la 111 litri/metrul pătrat), Banat (până la 107 litri/metrul pătrat), Crișana și Moldova (103 litri/metrul pătrat).

În iulie 2016, temperaturile medii ale aerului se vor situa peste normalul perioadei în sud-estul și local în sudul și estul țării. În restul teritoriului vor fi valori termice apropiate de media climatologică, media multianuală a lunii fiind de 20,2 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 15 și 23 de grade), iar valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Muntenia și Oltenia, respectiv de până la 24 de grade Celsius.

În privința precipitațiilor, prognoza ANM arată că, în luna iulie, acestea vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Media multianuală lunară, conform măsurătorilor, este de 77,8 litri/metrul pătrat. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Moldova (până la 112 litri/metrul pătrat), Muntenia și Maramureș (până la 102 litri/metrul pătrat), respectiv în Transilvania și Oltenia (până la 100 litri/metrul pătrat).

Potrivit ANM, în august, temperatura aerului se va situa peste medie în sud-est și, local, în sud și vest, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de media climatologică, stabilită la valoarea de 19,7 grade Celsius. Temperaturile medii vor de până la 23 de grade Celsius în Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

Pe de altă parte, cantitățile totale de precipitații se vor menține deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, cu excepția regiunilor nordice, unde se vor apropia de norma multianuală, de 64,7 litri/metrul pătrat. În zonele Transilvaniei și Munteniei, cantitățile medii de precipitații ar putea 90 — 95 litri/metrul pătrat. În același timp, în Dobrogea estimările variază între 28 și 40 de litri/metrul pătrat.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, și au un grad de realizare de aproximativ 60%

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Primaria orasului Voluntari
08:01
Orașul Voluntari devine primul municipiu din Ilfov. Parlamentul a luat decizia
Omul de afaceri Ionel Rusen, apropiatul lui Călin Georgescu, adus pentru audieri la DIICOT. Foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
Analiză
07:00
Ionel Rusen, partener de afaceri cu familia unui fost inculpat în dosarul pesedistului Toni Greblă, acuzat pentru cumpărare de influență. De ce au fost achitați de instanță
MONDEN
Aris Eram
08:59
Aris Eram a spus adevărul despre Mario Fresh, fostul iubit al surorii sale, Alexia: "Mie nu mi-a greșit cu nimic"
Andreea Popescu despre noua relație a lui Rareș Cojoc
08:35
Reacția Andreei Popescu după ce a aflat că noua iubită a lui Rareș Cojoc s-a mutat în casa în care au locuit împreună. Compromisul pe care e dispusă să-l facă de dragul copiilor
POLITIC
Nicușor Dan îmbrăcat în costum bleumarin și cravată cu model, privind spre cameră din spatele unui pupitru oficial.
08:30
Nicușor Dan a explicat ce se întâmplă dacă Siegfried Mureșan nu reușește să formeze guvernul: Toate variantele pe care le știți
Nicușor Dan, îmbrăcat la costum, vorbind în fața unui microfon
06:25
Nicușor Dan, prima reacție după reținerea lui Călin Georgescu: „Nu are nimic de-a face cu alegerile din 2024”
Ultimele știri
09:30
Toamna astronomică începe săptămâna aceasta. Când dăm ceasurile înapoi și trecem la „ora de iarnă”
09:30
Mirabela Grădinaru, invitată la un dejun oferit de Melania Trump. Partenera președintelui României are program separat
09:30
Martirul” Georgescu și aritmetica anticipatelor: cât valorează cătușele la urne?
Exclusiv
09:22
Călin Georgescu, prima noapte în arest. Avocatul Adrian Cuculis explică ce pedeapsă riscă fostul candidat la președinția României
TRENDING
21 sept.
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
21 sept.
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
21 sept.
Balconul unui apartament de la etajul 7 de pe Bulevardul Tineretului, sectorul 4, s-a prăbușit pe trotuar, peste o mașină
21 sept.
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
cuplu de îndrăgostiți
09:16
Regula 2:2:2 în cuplu: metoda simplă care previne rutina și reaprinde scânteia dintre parteneri
Foto: parcul industrial HELL ENERGY, Ungaria
09:00
HELL ENERGY – O poveste de succes la nivel global
Danielle Tammone a vrut să-și sărbătorească ziua de naștere, dar a ieșit în curte și a căzut într-o groapă de 2,4 metri. Sursă foto: Captură video Inside Edition / Youtube
08:44
A vrut să-și sărbătorească ziua de naștere, dar a ieșit în curte și a căzut într-o groapă de 2,4 metri: „Asta putea fi ziua morții mele”
Răsărit de lună. Sursa foto: Getty Images
07:53
Marele mit despre echinocțiu, desființat de astronomi. În ce zi avem, de fapt, noaptea egală cu ziua
slots-jocuri-de-noroc
07:43
O româncă de 30 de ani a cheltuit aproape 60.000 de euro din banii iubitului la jocuri de noroc. Bărbatul a dat-o în judecată, la Torino
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Harta meteorologică a Europei, evidențiind temperaturi ridicate reprezentate cu roșu în vest și nord, respectiv temperaturi mai scăzute colorate în albastru în sud-est și bazinul mediteranean.
06:44
ANM a anunțat ce urmează după episodul cu ploi, vreme rece, lapoviță și ninsori la munte. Când revin temperaturile de peste 25 de grade
Călin Georgescu este dus la audieri la DIICOT. Foto: Libertatea
LiveText
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
Imagine cu Călin Georgescu adus la audieri la DIICOT. Foto: Hepta
21 sept.
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Călin Georgescu arestat
21 sept.
CTP: „Călin Georgescu a fost arestat fiindcă nu s-a realizat o înțelegere PSD-AUR”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
07:00
Apocaleapșa după Nicușor
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?