Două cutremure de mică intensitate s-au produs, în noaptea de luni spre marţi, în Vrancea şi în Buzău.

Primul cutremur, cu magnitudine 2,8, s-a produs în judeţul Buzău, imediat după miezul nopţii, la o adâncime de 117 km. Al doilea a avut loc în judeţul Vrancea, la ora 03.45, la adâncimea de 102 km şi a avut magnitudinea 2,4, scrie rtv.net.

Citeşte şi: EXCLUSIV / România, total nepregătită în fața următorului mare cutremur

Calculele care estimează data următorului cutremur

Potrivit inginerului Sever Georgescu, șef Laborator în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, cele mai simple calcule ne arată că un cutremur la fel de distrugător ca acela din 1977 are o recurență de 35-40 de ani, iar noi suntem în al 39-lea an de atunci.

Pe de altă parte, Georgescu menționa în Revista Construcțiilor că există calcule probabilistice, mai greu de înțeles, dar care arată că un seism de Vrancea ar putea avea anumite perioade medii de revenire.  Astfel că, la o magnitudine de 7,2 grade pe scara Gutenberg – Richter, ca în 1977, perioada medie de revenire ar fi de 46 de ani. În schimb, la o magnitudine de 7,4 grade pe scara Gutenberg – Richter, ca în 1940, recurența ar fi de 82 de ani. Dacă aceste calcule au o probabilitate mare de realizare asta ar însemna că în 2022 sau 2023 s-ar putea produce următorul mare cutremur.

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.