Raidurile au avut loc simultan pe teritoriul Germaniei și au fost lansate în landuri din vestul țării și la Berlin. Sute de polițiști au luat parte la această operațiune care a vizat apartamente și birouri care aparțin organizatorilor și susținătorilor grupării salafiste „Die wahre Religion” (Adevărata Religie).
Cele mai multe raiduri au avut loc în landul Hesse, dintre care 15 numai în orașul Frankfurt. Oficialii germani acuză gruparea „Die wahre Religion” de glorificarea jihadului și de comiterea mai multor atacuri teroriste.
Citește și: Germania se teme că jihadiști din Statul Islamic încearcă să se infiltreze în armată
Surse din cadrul serviciilor de securitate au afirmat că 140 de membri ai acestei grupări au călătorit din Germania în Irak și Siria pentru a deveni membri ai SI.
Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne german a descris organizația „Die wahre Religion” ca fiind o rețea de mobilizare pentru Statul Islamic, deși nu există indicii că ar plănui să comită chiar ea atacuri.
Germania, în alertă sporită
Germania se află în alertă sporită, după două atacuri teroriste comise în luna iulie, care au fost revendicate de Statul Islamic. Un sirian de 27 de ani care solicitase azil a comis un atentat sinucigaş soldat cu 15 răniţi. Totodată, un afgan de 17 ani, tot solicitant de azil, a lansat un atac cu o macetă și a rănit cinci oameni.
Totodată, în urmă cu aproximativ trei săptămâni,autoritățile germane au căutat timp de două zile un sirian, suspectat că pregătea un atac pe aeroportul din Berlin. Jaber al-Bakr a fost arestat, însă s-a sinucis în închisoare.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!