173 de ani de la nașterea Reginei Elisabeta. ”Carmen Sylva” a fost prima regină a României

În plan literar, ca scriitoare, purta pseudonimul Carmen Sylva, ceea ce s-ar traduce prin ”Cântecul Pădurii”. Prinţesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Karl von Hohenzollern, care a domnit sub numele regal de Carol I de România.

În acea vreme Principatele Române era încă sub tutela Imperiului Otoman. După Războiul de Independenţă din 1877 şi Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat, în 1881 iar Elisabeta a devenit prima regină a României.

Elisabeta a fost supranumită ”regina-scriitoare” scriind enorm: peste o mie de poeme, 90 de nuvele, 30 de opere dramatice, patru romane, lucrări cu caracter memorialistic şi basme pentru copii. L-a admirat sincer pe Mihai Eminescu, fiind o pasionată cititoare a poemelor lui. De altfel, ea şi-a făcut o datorie de onoare din a încuraja tinerii talentaţi să studieze prin intermediul unui program de burse. Regina şi-a făcut un anturaj de artişti în devenire la momentul respective, cum au fost George Enescu sau Elena Văcărescu ori i-a sprijinit financiar, ca în cazurile pictorului Nicolae Grigorescu şi poetului Vasile Alecsandri. Relaţiile cu soţul ei nu au foat, de la un punct, cele mai bune, dar stricteţea etichetei regale, precum şi educaţia germană a ambilor a impus o atitudine responsabilă şi demnă amândurora.

Recomandări

Eroarea banală care a determinat CCR să pună pe pauză alegerile prezidențiale: voturi numărate corect, dar trecute din greșeală altui candidat

Cuplul regal a avut o singură fetiţă, principesa Maria, care a murit însă, în 1874, la vârsta de doar 4 ani, de scarlatină. Pierderea a afectat-o profund pe Elisabeta, care nu şi-a mai revenit emoţional niciodată, de fapt, din şocul morţii fiicei ei, construindu-şi o lume cumva paralelă celei reale, plină de poveşti de iubire romantice şi ideale.

A fost şi motivul pentru care, în ciuda hotărârii lui Carol I în privinţa destinului principelui moştenitor, Ferdinand, nepotul lui, Elisabeta a încurajat pasiunea ce se născuse între Ferdinand şi Elena Văcărescu. Ca pedeapsă, Elisabeta a fost trimisă să trăiască o bună perioadă de timp, în Italia.

Regina a fost preţuită pentru activitatea şi implicarea ei în acţiuni caritabile. Ea a reuşit, până la finele vieţii sale, să acorde asistenţă medicală şi financiară victimelor Războiului de Independenţă, familiilor nevoiaşe, bolnavilor incurabil, fie implicând guvernul României, fie oferind bani din averea sa personală. A înfiinţat mai multe societăţi filantropice şi naţionale (până în 1906 au fost circa 14), dintre care sunt de menţionat „Instituţia Surorilor de caritate” (1879), „Societatea Reginei Elisabeta” (1881) sau „Institutul evanghelic al Diaconeselor” (1903). În 1909 a luat naştere, din iniţiativa sa, Azilul pentru orbi „Regina Elisabeta” (în Vatra Luminoasă, din Capitală), unde cei cu deficienţe de vedere beneficiau de asistenţă medicală şi socială gratuită.

Recomandări

Caz incredibil într-un spital din România. Un pacient a incendiat o bolnavă imobilizată la pat, iar asistentele au aruncat o oală de apă, ca să stingă focul

Regina s-a stins din viaţă la 18 februarie 1916, la un an şi jumătate după moartea lui Carol I şi a fost înmormântată alături de cel care i-a fost soţ, în biserica mănăstirii Curtea de Argeş.

Urmărește-ne pe Google News