„Am fost întrebat la începutul anului şcolar ce notă aş da învăţământului românesc. Şi am răspuns că undeva între 6 şi 7. Pentru că asta este o medie între ceea ce se face în câteva zeci de şcoli de excelenţă din România şi ceea ce nu se face în foarte multe altele. Sunt foarte multe de nota 2 – 3, iar asta face ca media să scadă. Poate ar trebui să vă uitaţi la sondajele care se fac în rândul copiilor. Adesea spun că se plictisesc la şcoală. Nu înţeleg de ce se mai scrie pe tablă atâta, de ce informaţia pe care o pot obţine şi altfel trebuie scrisă în caiet şi nu căutată cu o introspectivă de mică cercetare în altă parte. Îi ţin profesorii care nu s-au adaptat pe loc pe aceşti elevi? Cred că da! Şi mai ales pe cei care nu sunt dotaţi nativ cu calităţi intelectuale foarte mari, ci sunt la medie. Aceştia doresc o altfel de şcoală, care să îi atragă şi să le ofere informaţia de care au ei nevoie, competenţele de care au ei nevoie”, a spus Radu Gologan.

Preşedintele Societăţii Ştiinţifice de Matematică din România explică şi faptul că în acest moment este imposibil de spus ce se va întâmpla cu învăţământul din ţara noastră în următorii ani.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

„Nu putem prevedea ce se va întâmpla peste 20 de ani cu mintea viitorilor copii. Dacă se va ajunge la generaţii care nu vor mai accepta în niciun fel cartea? Ce o să facem, le-o băgăm pe gât? Cred că România are o bază genetică foarte bună, există posibilităţi de elită în permanenţă. Există o tradiţie a familiei româneşti de a respecta şcoala şi asta se transmite”, a precizat Radu Gologan.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Amenda uriașă pe care trebuie să o plătească un român care stă la curte. Sub nicio formă n-ai voie să faci așa ceva
FANATIK.RO
Amenda uriașă pe care trebuie să o plătească un român care stă la curte. Sub nicio formă n-ai voie să faci așa ceva
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Orașul din România pe care vin să-l vadă mii de turiști străini. Bucureștiul nu mai e în topul preferințelor
FANATIK.RO
Orașul din România pe care vin să-l vadă mii de turiști străini. Bucureștiul nu mai e în topul preferințelor
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre Liviu Moroiu de la 'Chefi la cuțite'. Bucătarul a refuzat cuțitul de aur de la chef Ștefan Popescu!
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI