Părintii din Timișoara acuzați că și-au abuzat fiica bolnavă, care ar suferi de handicap locomotor și psihic, au fost arestați. Cei doi soți, în vârstă de 48 de ani, au fost arestați preventiv pentru viol și rele tratamente aplicate minorilor. Tatăl copilei este suspectat și de abuz sexual. Fata a fost luată din familie și dată în grija asistenților sociali.
Părinții copilei de 13 ani, care ar suferi de handicap locomotor și psihic, au fost reținuți miercuri de către polițiștii Secției 1 Poliție Timișoara, pentru viol și tratamente aplicate minorilor, iar joi judecătorii au luat decizia să îi aresteze preventiv pentru următoarele 30 de zile.
Copila de 13 ani, care le-a spus anchetatorilor și asistenților sociali că a fost abuzată și sexual de către tatăl său, a fost luată din familie de către asistenții de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului.
Cei doi părinți, în vârstă de 48 de ani, au prezentați joi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă, magistrații luând decizia ca ei să stea după gratii pentru următoarele 30 de zile.