Deșeurile reciclabile la Galaţi vor fi preluate direct de la uşile apartamentelor. Locatarii uneia dintre cele mai mari asociaţii din municipiu vor primi, de săptămâna viitoare, saci menajeri pentru a-i umple cu deşeuri reciclabile uscate, pe care sî îi lase la uşile locuințelor. Sacii vor fi ridicaţi de personalul asociaţiei şi predaţi serviciului de salubrizare. Este vorba despre un proiect-pilot pe timp de două luni pentru creşterea gradului de colectare selectivă a deşeurilor. În viitor, sistemul va fi introdus în tot orașul.
Asociația de locatari unde se implementează proiectul cuprinde 33 de scări de bloc cu 770 de apartamente. Potrivit autorităților locale, pentru colectarea deșeurilor reciclabile uscate, locatarii vor primi gratuit saci menajeri, dar şi materiale informative în care le vor fi prezentate avantajele colectării deșeurilor produse în gospodărie atât cele uscate, cât și cele umede.
În sacii primiți locuitorii vor putea pune doar deșeuri reciclabile uscate, respectiv hârtie, plastic, PET, doze de aluminiu sau cutii de tablă, necontaminate de resturi alimentare sau lichide. În zilele de luni și joi ale fiecărei săptămâni, locatarii asociaţiei vor pune lângă ușa de la intrarea în locuință, în exterior, sacii menajeri, iar personalul asociației de locatari îi va ridica între 8.00 – 10.00 și ți va preda Serviciului Public Ecosal.
Reprezentanţii Primărei Galați atrag atenţia că deșeurile amestecate nu vor fi ridicate de la ușa apartamentului, iar gunoiul menajer va fi în continuare depozitat la punctele de colectare existente.
În funcție de rezultatele proiectului-pilot și cu informațiile strânse pe durata celor două luni ale acestuia se doreşte extinderea în viitorul apropiat a sistemului de colectare la sursă la toate scările de bloc din municipiul Galați.