Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, Alin Băsășteanu, a informat că în accident au fost implicate trei mașini, în care se aflau doi copii și trei adulți. Victimele au suferit diverse traumatisme, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

„Au intervenit un echipaj SMURD, o autospecială complexă pentru descarcerare și patru echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean Olt. Au fost transportați la UPU doi minori, în vârstă de 11 și de 12 ani, precum și trei adulți cu vârsta de 25, 40 și 47 de ani, toți conștienți, prezentând diferite traumatisme produse prin accident rutier”, a precizat Băsășteanu pentru Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu, accidentul s-a produs din cauza unei depășiri neregulamentare.

Traficul rutier pe DN65, la Slătioara, în apropierea podului peste râul Olt, s-a desfășurat pe un fir, alternativ, timp de o jumătate de oră de la producerea accidentului.

Citește și: Detalii uluitoare. Scrisoarea de adio pe care românca moartă la Londra i-a trimis-o mamei ei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.