A găsit 9.000 de euro la gunoi și s-a ales cu dosar penal fiindcă nu i-a dus la Poliție

Comentează
A găsit 9.000 de euro la gunoi și s-a ales cu dosar penal fiindcă nu i-a dus la Poliție

O femeie din Caraș-Severin a găsit 9.000 de euro la gunoi și s-a ales cu dosar penal pentru că nu i-a dus la Poliție. Banii, aflați într-o geacă, fuseseră aruncați din greșeală la gunoi de o localnică din Bocșa.

În urmă cu trei zile, iubitul acesteia a făcut plângere la Poliție, după ce a căutat în zadar geaca aruncată la gunoi de către concubine sa. Oamenii legii au descoperit că banii fuseseră luați de o femeie care sorta gunoiul, dar aceasta nu s-a dus la poliție.

„În urmă cu trei zile, un bărbat din Bocșa a depus o plângere la Poliția din localitate prin care sesiza că în 11 octombrie, din neglijență, concubina sa a aruncat la gunoi, printre alte lucruri, și o haină în care era suma de 9.000 de euro. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie în vârstă de 35 de ani, din Bocșa, care în data de 12 octombrie, în timp ce selecta gunoiul în incinta haldinei, ar fi găsit haina din care a luat banii”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Polițiștii au găsit toți banii la femeie acasă și i-au dat înapoi părții vătămate.

Cea care a luat cei 9.000 de euro s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de însușire a bunului găsit.

„Polițiștii atrag atenția cetățenilor că, în situația în care găsesc bunuri care nu le aparțin, au obligația legală de a le preda proprietarului ori, dacă nu se cunoaște proprietarul, să le predea autorităților, în termen de 10 zile. Fapta constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”, mai spun polițiștii IPJ Caraș-Severin.

Citește și: Detalii uluitoare. Scrisoarea de adio pe care românca moartă la Londra i-a trimis-o mamei ei

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
Asia Express ziua 4
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
13:33
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
Analiză
13:22
De ce este bântuită Europa de o „nostalgie a viitorului” și cum s-a schimbat radical atitudinea cetățenilor față de proiectul european. Studiu ecfr.eu
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală