O șoferiță care conducea cu viteză un autoturism pe DN 1, în zona stațiunii Sinaia, județul Prahova, a scăpat ca prin minune doar cu o sperietură, după ce autoturismul pe care-l conducea a căzut în gol peste 20 de metri, ajungând în curtea unui localnic.
Accidentul s-a produs pe Bulevardul Ferdinand, din Sinaia, vizavi de un hotel din stațiune.
Potrivit polițiștilor, femeia în vârstă de 65 de ani se afla la volanul unei mașini pe care o conducea cu viteză, iar autovehiculul a derapat pe șoseaua umedă și a căzut în gol aproape 25 de metri.
Mașina s-a oprit în curtea unui localnic, iar din fericire, nimeni nu era în curte în momentul accidentului.
Femeia a scăpat doar cu o sperietură și s-a ales cu o lovitură ușoară la cap. Ea a refuzat să fie transportată la spital.
Sursa Foto - Mediafax