Un tânăr de 26 de ani, din municipiul Bârlad, a fost reținut de către procurorii vasluieni ai Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism după ce la locuința acestuia s-au găsit aproximativ 20 de kilograme de cannabis.

Cantitatea record de droguri a fost descoperită în urma unor descinderi ale polițiștilor de crimă organizată în patru locuri din județul Vaslui, în urma unor indicii potrivit cărora bârlădeanul ar fi înfiinţat mai multe culturi de cannabis, atât într-o locuinţă, cât şi într-un solar special amenajat.

FOTO: Captură record de 20 de kilograme de droguri în Vaslui, în urma unor percheziții în județ

”În urma perchezițiilor, trei pe raza comunei Epureni și una în municipiul Bârlad, a fost găsită cantitatea de aproximativ 20 de kilograme masă verde, dar şi mai multe seminţe, susceptibile a avea efecte psihoactive, acestea urmând a fi expertizate. De asemenea, au fost descoperite și ridicate două telefoane mobile, patru cartele telefonice, bani, două cântare electronice şi obiecte folosite în laboratorul improvizat”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Tânărul acuzat de cultivare și deţinere de droguri de risc pentru consum propriu şi trafic de droguri de risc va fi prezentat în fața magistraților Tribunalului Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă.

În data de 17 decembrie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui şi procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vaslui au realizat o acțiune pentru identificarea şi probarea activităţii infracţionale a unei persoane bănuite de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Persoana repectivă, un bărbat de 26 de ani, din municipiul Bârlad, a fost reţinut, urmând ca astăzi să fie prezentat Tribunalului Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru cultivare şi deţinere de droguri de risc pentru consum propriu şi trafic de droguri de risc.

La percheziţii au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Vaslui.

Citește și: EXCLUSIV/ Șeful DIICOT: Toate modificările, în favoarea inculpatului. Victimele sunt uitate

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.