21 de de oameni au murit şi alţi şase au fost răniţi joi dimineaţă, după un nou atac terorist cu bombă în sudul Afganistanului.
Dispozitivul a explodat la trecerea unui convoi de civili, care se deplasa cu un tractor şi urma să participe la o nuntă. Printre victimele decedate se află femei şi copii.
În ultimele săptămâni, violenţele din Afganistan au atins recorduri absolute, provocând teamă în rândul politicienilor şi militarilor. Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării afgan a afirmat că atacurile insurgenţilor vor continua să vină, ca să oprească electoratul prezidenţial programat la data de 20 august.
Raporturile forţelor de ordine din Afganistan arată că numărul de atacuri cu bombe de la începutul anului s-a dublat faţă de anii precedenţi. Unul din motive, pe lângă alegerile din august, este şi prezenţa forţelor NATO.