Politistii bihoreni de frontiera au capturat, in noaptea de miercuri spre joi, 23 de kilograme de heroina, un cetatean german fiind retinut in acest caz, iar alte doua persoane fiind date in urmarire, informeaza Inspectoratul General al Politiei de Frontiera. O echipa din cadrul Sectorului PF Valea lui Mihai a observat, in jurul orei 1.00, intr-o parcare aflata la limita dintre judetele Bihor si Satu Mare, un autoturism Skoda Octavia care, venind dinspre Oradea, a parcat si a stins luminile (inclusiv pozitiile), fara ca cineva sa coboare din masina. Cinci minute mai tarziu, intr-o alta parcare, la aproximativ o suta de metri distanta, a oprit un Volkswagen, venit dinspre Satu Mare. Un barbat din a doua masina a coborat si a venit in fuga pana la primul autoturism, care si-a semnalizat prezenta prin semnale cu farurile. Politistii de frontiera au legitimat cele trei persoane aflate in masinile respective (doi romani si un cetatean german) si au verificat mijloacele de transport, fara sa descopere nimic deosebit. Politistii au gasit insa, la trei metri distanta de autoturismul Skoda, la marginea soselei, intr-un lan de porumb, o geanta neagra, tip sport. In momentul descoperirii gentii, cele doua persoane din Skoda l-au bruscat pe politist si au demarat in tromba catre Carei. Cetateanul german (aflat in a doua masina) a fost retinut si dus la sediul Politiei. Aici, politistii au descoperit in geanta 45 pachete cu praf brun-maroniu, fiecare in greutate de jumatate de kilogram, infasurate in banda adeziva. Verificarile au demonstrat ca este vorba despre heroina, greutatea totala a capturii fiind de 23 de kilograme. Valoarea pe piata neagra a drogurilor capturate e de aproximativ 675.000 de dolari, precizeaza sursa citata.
Cei doi ocupanti ai Skodei Octavia sunt dati in urmarire si in consemn la frontiera, iar ancheta e continuata de Politia din Oradea si Timisoara.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.