Mai exact, este vorba de număr de 141.003 locuinţe şi 283.639 de persoane care domiciliază în sectorul 2 care au fost recenzate în perioada 20 – 30 octombrie. În acest procent se înscriu şi cele peste 800 de solicitări de recenzare primite pe email, la adresa pusă la dispoziţie de Primăria Sectorului 2: infopublice@ps2.ro.
Pentru a veni în sprijinul locuitorilor sectorului 2 care nu au fost recenzaţi până în prezent din diferite motive, primarul Neculai Onţanu a decis să amenajeze în sediul instituţiei pe care o conduce spaţii speciale unde se va realiza recensămăntul.
Cei interesati pot găsi şi astăzi, luni, 31octombrie, la primăria pectorului 2 din strada Chiristigiilor numerele 11- 13, toate formularele necesare, precum şi recenzori care îi vor ajuta la completarea lor. Programul de funcţionare a birourilor de recensământ din primăria sectorului 2 este cuprins între orele 08.00 – 20.00, astfel încât toţi locuitorii sectorului 2 să poată fi recenzaţi.
La nivelul sectorului 2, pe teren sunt implicaţi 23 de şefi de circumscripţie, 238 recenzori şefi şi 1680 de recenzori care participă în perioada 20 – 31 octombrie la desfăşurarea în cele mai bune condiţii a Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.