COVID la copii. Peste 30 de pacienți de la „Grigore Alexandrescu” tratați anul acesta pentru complicații după infecția cu coronavirus

Comentează

Medicul Raluca Alexandru, de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din București, a avertizat că, din ianuarie, la această unitatea medicală au fost tratați peste 30 de copii cu sindrom inflamator multisistemic post-COVID, informează News.ro.

Raluca Alexandru spune că specialiştii din spital au tratat zeci de copii cu sindrom inflamator multisistemic, copii care au ajuns în urgenţă la spital la câteva săptămâni după ce au avut infecţia COVID-19 sau chiar după ce au dezvoltat forme asimptomatice de coronavirus.

„Încă nu ştim care sunt efectele pe termen lung ale acestei infecţii. Însă începem să vedem destul de des cazurile de sindrom inflamator multisistemic postinfecţie cu virusul SARS-CoV-2. Din ianuarie şi până acum am avut peste 30 astfel de cazuri pe care le-am tratat fie în secţia de ATI COVID a spitalului, fie pe secţiile de pediatrie”, a spus Raluca Alexandru.

Medicul de la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu din Capitală a explicat pentru News.ro că formele grave de COVID-19 în cazul copiilor, cele care necesită oxigenoterapie sau intubare, sunt foarte rare şi sunt, de obicei, cazuri de copii care au şi alte boli cronice.

În ceea ce privește simptomatologia infecţiei în rândul copiilor, aceasta este variată.

„Sunt copii total asimptomatici, la care depistarea infecţiei este pur întâmplătoare, aceştia fiind testaţi în scop de screening, fiind pacienţi cu afecţiuni cronice, programaţi pentru reevaluare sau pentru diferite intervenţii chirurgicale”, a spus Raluca Alexandru.

„Majoritatea copiilor prezintă simptomatologie uşoară spre medie: unii, doar febră, iar alţii asociază simptomatologie digestivă - scaune semilegate sau diareice, dureri abdominale, lipsa apetitului alimentar sau simptomatologie ca de viroză respiratorie, cu nas înfundat, rinoree, uşoară tuse”, a mai precizat Raluca Alexandru.

Părinţii trebuie să fie atenţi la starea generală a copilului, e semnal de alarmă dacă este una proastă, să fie atenţi la temperatură, la semnele de viroză respiratorie şi digestivă. Să se adreseze în primă instanţă medicului de familie, să-l anunţe dacă a fost testat pozitiv la COVID.Medicul Raluca Alexandru:

În sindromul inflamator multisistemic, pot fi afectate mai multe organe, boala poate da manifestări neurologice, cardiace, pulmonare, hepatice, renale, dermatologice, mai spune medicul, şi de aceea este atât de important ca părinţii să solicite ajutor medical când observă că starea copiilor se degradează.

Graficul realizat de Dragoș Varna arată evoluţia cazurilor de COVID-19 în raport cu rata de incidenţă pe grupe de vârstă.

Arhiva foto

„Vedem că la grupele 0-9 ani şi 10-19 ani, deci tineretul, a fost o creştere bruscă, odată cu începerea şcolii pe 8 februarie. Se observă pe celelalte grafice, la restul grupelor de vârstă, că nu a fost o diferenţă foarte mare, o abatere foarte mare de la media naţională”, a spus Dragoș Varna.

Epidemiologul şi cercetătorul Octavian Jurma a explicat aceste date pentru News.ro. El crede că valul 3 al pandemiei în România va fi cu preponderenţă produs de infecţiile din rândul tinerilor.

„Ceea ce mă îngrijorează este că deja numărul de infectări în grupa A 0-9 ani este deja la nivelul maximumului din luna noiembrie, deci acest profil de boală pe care îl ştim al tulpinii britanice, care are o afinitate mai mare pentru tineri decât tulpina pe care o lăsăm în urmă, înseamnă că valul 3 va fi dominat de infecţii în rândul tinerilor, în rândul grupelor sub 65 de ani. Aceştia nici nu sunt vaccinaţi, nici nu au perspectivă să se vaccineze prea repede, deci sunt şi cei mai vulnerabili”, a precizat Octavian Jurma.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu, chiar dacă nu va face parte din el
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
20:37
Războiul din Ucraina riscă să escaladeze cu sabotaje în țările vecine și să atragă NATO într-un conflict regional, avertizează Marco Rubio. „Este în impas și este foarte periculos”
20:29
Un atac ucrainean cu drone a scos din funcțiune un centru de date al gigantului rus Yandex
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește