Aproape 30 de persoane au ajuns în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţe Sfântul Ioan din Iaşi în urma tentativelor de suicid cu medicamente, substanţe toxice de uz gospodăresc şi plăgilor mutilante.
Chiar dacă ortodocşii şi catolicii sărbătoresc Paştele, această sărbătoare sfântă nu i-a împiedicat să recurgă la ingestia de medicamente în urma conflictelor casnice. Majoritatea persoanelor cu tentative suicidare sunt femei, cu vârste între 20 şi 60 de ani.
Femeile din mediul rural care au recurs la gesturi extreme au fost mai numeroase decât cele din mediul urban, dar cazurile de gravitate extremă au provenit din oraşe.
În ceea ce priveşte bărbaţii suicidari, majoritatea acestora au recurs la metode violente, precum plăgi mutilante. Cei care au recurs la intoxicaţii au ales varianta amestecului de toxice.