Procedand in acest fel, alesii scapa de grija de a nu ramane cumva cu prea multi bani, din cei 15 miliarde destinati din bugetul pe 2002 deplasarilor in strainatate. Chiar la inceput de vacanta parlamentara, senatorul Mihai Lupoi va fi plecat intr-o delegatie tocmai dincolo de Oceanul Atlantic, adica in SUA. El va participa la sedinta Comisiei pentru stiinta si tehnica a Adunarii Parlamentare a NATO care se va desfasura la Washington.
Delegatia dureaza de pe 8 pe 12 iulie si va costa peste 375 de milioane de lei. Vizita peremistului Aron Belascu la Berlin va costa circa 200 de milioane de lei, in timp ce o alta vizita la Lisabona va costa alte 200 de milioane de lei. O vizita in Germania a grupului de prietenie romano-germana nu va fi un efort financiar prea mare, ci doar de 100 de milioane. Tot in aceasta luna, in prima saptamana s-au cheltuit de la buget aproximativ 200 de milioane de lei pentru tot felul de deplasari scurte. Alte aproximativ 500 de milioane de lei au fost necesare pentru ca Senatul sa iasa cu fata curata in perioada 4-7 iulie, cand a fost primita o delegatie a Parlamentului European.
Cea mai costisitoare deplasare din ultima perioada a fost cea efectuata de Nicolae Vacaroiu insotit de inca patru senatori in Africa de Sud si Nigeria. Se pare ca seful Senatului simte o atractie deosebita pentru tari indepartate, atat timp cat cei 1,7miliarde pe care i-a cheltuit cu plecarea in Nigeria si Africa de Sud nu-l deranjeaza. O alta plecare a fost intre 24 si 28 iunie, la Strasbourg, unde s-a desfasurat Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei. Aceasta „plimbare” a trei senatori, Ghiorghi Prisacaru, Ilie Ilascu si Gyorgy Frunda, „a consumat” de la bugetul Senatului in jur de 434 de milioane de lei. Tot pe 28 iunie, senatorul Alexandru Athanasiu a fost plecat la Liubliana la Adunarea senatelor din Europa. Desi deplasarea nu a durat decat o singura zi, totusi din pusculita Senatului s-au luat aproape 200 de milioane de lei. Presedintele Senatului nici nu s-a intors bine din periplul african, ca a trebuit sa-si faca iar bagajele pentru o scurta vizita in Bulgaria. Cu aceasta deplasare a reusit „sa consume” in jur de 323 de milioane pentru o delegatie care a avut loc pe 28-29 iunie, la vecinii nostri bulgari.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.