Înaltprea sfințitul Ciprian, noul arhiepiscop, are 48 de ani și a fost ales de Sfântul Sinod pe 28 februarie cu majoritate de voturi pentru a-i urma misiunea lui Epifanie Norocel care a murit pe 7 ianuarie în urma unei embolii pulmonare.
Ceremonia de întronizare a noului Arhiepiscop al Buzăului și Vrancei a fost oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel în catedrala ctitorită de Epifanie Norocel.
După citirea Gramatei mitropolitane de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit Înaltpreasfinţitului Ciprian însemnele rangului arhiepiscopal: mantia arhierească, crucea şi engolpionul, camilafca şi i-a înmânat cârja arhipăstorească, apoi l-a condus pe noul arhiepiscop în tronul arhieresc.
Momentului întronizării i-au urmat mesajele Bisericii Ortodoxe Române, ale Președinției și Guvernului. Patriarhul României i-a oferit Înaltpreasfinţitului Ciprian o Evanghelie. Credinicioșii au urmărit ceremonialul de pe două ecrane amplasate în curtea catedralei. Enoriașii veniți din toate colțurile celor două județe dar chiar și din parohia Suhuleți județul Iași, locul de naștere al părintelui Ciprian, își pun mari speranțe în cel care de astăzi a devenit păstorul lor.Oamenii simpli își doresc ca noul arhiepiscop să fie un bun misionar, să ajute parohiile și sărmanii.
Înalt preasfințitul Ciprian a vorbit mulțimii despre înnoirea bisericii, despre criza economică și morală prin care trece omenirea, despre nevoia de comunicare.
Eparhia Buzăului și Vrancei este una dintre cele mai vechi din țară și a fost atestată documentar în 1509 pe vremea domniei lui Radu cel Mare și are peste 700 de mii de credincioși. Noul Arhiepiscop , Ciprian a deținut până astăzi funcția de secretar al Sfântului Sinod și a fost  coordonatorul asistenţei religioase din unităţile militare, spitale, penitenciare şi alte instituţii bugetare. A absolvit semniarul teologic din Buzău ca șef de promoție și la fel și facultatea de teologie. A fost episcop vicar patriarchal și președinte al multor fundații și asociații din cadrul Patriarhiei. A urmat studiile de doctorat în Grecia iar cele post-doctorale în Italia.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
GSP.RO
Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Playtech.ro
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
Observatornews.ro
"Şi-au dat nişte pumni. Şi femeile alea s-au luat la bătaie". Conflict violent, în faţa copiilor, între două familii la Târgul de Crăciun: a intervenit Jandarmeria
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
Știrileprotv.ro
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
De ce să nu mai arunci pliculețele de ceai. Grădinarii cu experiență recomandă acest truc
FANATIK.RO
De ce să nu mai arunci pliculețele de ceai. Grădinarii cu experiență recomandă acest truc
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Orangesport.ro
Ce li s-a întâmplat unor bucureşteni după ce s-au dus în zona etnicilor maghiari! "Ne-am speriat, am fost avertizaţi. Lumea asta ne-a spus". Uluit, unul dintre ei a spus ce s-a petrecut
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2022. Leii ar fi bine să țină în trecut toate situațiile care au lăsat urme adânci asupra lor și să le dea uitării
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday