„Ministerul educaţiei a iniţiat o Hotărâre de Guvern care se află deja în circuit pentru suplimentarea numărului de burse acordate pentru elevii şi studenţii din R.Moldova. Va fi organizată, la o dată care va fi stabilită, o a doua sesiune de depunere de candidaturi”, a explicat el.
Tomac a precizat că statul român doreşte să ofere astfel o a doua şansă celor care nu se vor califica din prima sesiune.
„Sunt tineri care nu şi-au evaluat corect şansele din prima încercare şi s-au înscris la instituţii de învăţământ unde concurenţa este foarte mare. Dorim să le mai acordăm încă o şansă, ca şi anul trecut, şi să ne îndeplinim astfel angajamentul constant de a oferi cât mai multor tineri basarabeni şansa de a studia în România”, a explicat el.
A doua sesiune va fi deschisă tuturor celor care doresc să se înscrie şi nu numai celor care au depus un dosar în prima sesiune.
Tomac a mai precizat că în cele aproximativ 3.000 de burse suplimentare nu va intra suma forfetară de aproximativ 60 de euro pe lună, ci va cuprinde doar taxa de şcolarizare, cazarea în cămin şi reducerile care se aplică tuturor elevilor şi studenţilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.