506 ani de la moartea lui Cristofor Columb

Comentează
Arhiva foto

Din datele reţinute în arhivele vremii, se pare că tatăl lui Cristofor era ţesător de meserie, în timp ce mama viitorului explorator era spălătoreasă. La doar 18 ani, Columb a primit botezul mării, efectuând prima sa călătorie spre insula Chios, din Marea Egee.
Apoi, în 1476, Columb a făcut parte dintr-un convoi ce a plecat spre Anglia, dar n-a mai ajuns niciodată acolo, pentru că a fost atacat de piraţi în largul coastelor Portugaliei. În timpul luptei, nava pe care era îmbarcat tânărul Cristofor a fost scufundată, Columb ajungând înot până la ţărm, mai mult mort decât viu. La Lisabona, unde se stabileşte împreună cu fratele său, Bartolomeu, Cristofor se căsătoreşte cu fiica guvernatorului insulei Porto Santo, cu care are apoi şi un copil, Diego, născut în 1480.
Împlinit pe plan sentimental, Columb începe şi cercetează hărţile Pământului, ajungând la concluzia că acesta este cu 25% mai mic decât se credea până atunci. Încearcă apoi să-l convingă pe regele Portugaliei că se poate ajunge mai repede spre Asia navigând spre vestul Oceanului Atlantic, dar cererea sa de finanţare este refuzată de o comisie maritimă, care trece în derizoriu iniţiativa. Încearcă acelaşi lucru şi în Spania, dar primeşte tot un răspuns negativ de la nobilii iberici. Insistă, nu se dă bătut, iar în aprilie 1492 eforturile sale sunt recompensate, pentru că regele şi regina Castillei acceptă sponsorizarea expediţiei.
Prima dintre cele patru călătorii ale lui Columb către ”Lumea Nouă” s-a desfăşurat între 3 august 1492 şi 15 martie 1493 şi a avut în dotare trei nave, Santa Maria (30 de metri lungime, comandată chiar de Columb), Pinta şi Nina (ambele de câte 15 metri lungime). Practic, descoperirea Americii s-a produs pe 12 octombrie 1492, la ora 2 noaptea, când Rodrigo de Triana, marinar pe nava Pinta, aflat de cart, zăreşte pământul. De fapt, tocmai ce descoperise un grup de insule, botezate ulterior Santa Maria Conception, Isabella, Fernandina şi Juna.
După ce explorează şi coasta Cubei, Columb revine în triumf în Spania, pe 15 martie 1493, iar apoi continuă şirul expediţiilor istorice spre America, până pe 9 noiembrie 1504, acoperindu-se de glorie, obţinând o avere uriaşă şi asigurându-şi intrarea în istoria universală. Pe 20 mai 1506, la Valladolid, la doar 55 de ani, Columb moare după nişte complicaţii la inimă, lăsând în urma sa o lume dacă nu mai bună, în mod cert mai conştientă de dimensiunile sale.



Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!