Chestorul Nelu Pop, Directorul General al Oficiului Român pentru Imigrări, a fost în urmă cu două săptămâni la Tășnad, Satu mare, pentru a inspecta viitorul centru pentru refugiați, iar la finalul vizitei și-a dat acordul ca fosta unitate de jandarmi, închisă în urmă cu ceva ani, să devină tabără de refugiaţi. Astfel, propunerea sa a fost înaintată conducerii Minsiterului de Interne, iar ministrul Petru Tobă a a făcut deja anunțul oficial.
Fosta unitate militară din Tăşnad va avea dormitoare pentru 600 de persoane, o bucătărie și sală de mese pe măsură, săli pentru cursuri unde ar putea fi improvizată o școală pentru copiii imigranților, un mini spital, locuri pentru sport sau chiar și o piscină cu apă termală, scrie voceatransilvaniei.ro, care notează şi că primarul Tășnadului, Vasile Mitrașca, este nemulțumit că autoritățile locale nu au fost consultate înainte de luarea unei asemenea decizii.
”Aș fi dorit să fim și noi consultați pentru a putea întreba la rândul nostru populația dacă este de acord. Poate ne va aduce și beneficii pe termen lung, dar locuitorii orașului sunt rezervați. Mai ales că au văzut ce s-a întâmplat în alte state din Occident. Un orășel atât de mic să fie asaltat de 5-600 de imigranți…”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei Vasile Mitrașca. Îngrijorarea este amplificată și de faptul că fosta unitate de jandarmi se află chiar în apropierea ștrandului termal, bijuteria și motorul dezvoltării orașului. Ideea de a fi vecini cu sute de imigranți i-ar putea alunga pe turiști, iar atunci impactul asupra economiei orașului ar fi devastator. 250.000 de turiști vin anual în stațiunea Tășnad.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.