637 de zile la -30 grade C

Ultima grozavie in materie de sporturi extreme nu a fost pusa in practica de niste pusti, ci de un bucurestean trecut de 56 de ani. Acesta s-a dus singur-singurel in nordul Norvegiei si, fara nici un sistem de comunicatie, a inaintat prin „Tara Muntilor Ascutiti”, o insula inghetata aflata dincolo de cercul polar. Pentru ca s-a deplasat neinsotit pana la 140 de kilometri de ultimul punct de civilizatie, pe schiuri, transportan-du-si proviziile tragand o sanie, printre ursi polari – mari amatori de carne de om- acesta si-a castigat faima internationala. El ne-a relatat fapte despre care exploratorii nu vorbesc niciodata.
Teodor Negoita, un chimist bucurestean pasionat de viata din solul si din gheata de la extremitatile pamantului, a facut o isprava care a inconjurat lumea. In perioada 24 aprilie-25 mai 2002, acesta a parcurs pe schiuri, la temperaturi ce scadeau frecvent sub minus 30 grade C, peste 300 de km, in nordul extrem, dincolo de cercul polar.
Expeditia stiintifica solitara din Insula Spitsbergen, supranumita „Tara Muntilor Ascutiti” sau „Tara Vanturilor Vesnice”, a fost extrem de apreciata in strainatate, in aceasta zona fiind foarte greu de patruns din cauza unora din cele mai puternice vanturi de pe pamant. Acestea sunt provocate de intalnirea curentilor calzi de aer de pe Atlantic cu cei reci, care vin dinspre poli.
Dar pe langa tentatia de a studia locuri nemaicalcate de oameni in scopuri stiintifice, exploratorul a plecat in periculoasa expeditie solitara si ca sa-si incerce fortele, chiar daca suna demodat. La 56 de ani, voia sa vada daca il mai tin puterile. Mai fusese de noua ori in extremitatile nordice si o data in Antarctica.
In decembrie 2001, a simtit ca nu mai are stare daca nu pleaca din nou in taramul zapezilor vesnice. Niste deserturi de zece ori mai cumplite decat Sahara. Acolo, vanturile sunt atat de puternice incat te sufla ca pe un fulg, iar daca ti-ai pierdut sania cu provizii, esti mort. Aerul este cumplit de uscat, iar un om poate bea in numai cateva zile un tanc de apa.
Cei care se hazardeaza in aceste tinuturi singuri, fara a fi instruiti, nu se mai intorc niciodata. Raman ca niste statui. Sunt zeci de trupuri, ca niste monumente macabre, pe care nu le ia nimeni, pentru ca este imposibil sa cari si alte lucruri decat zecile de kilograme de materiale necesare supravietuirii.
Daca nu te adapostesti la timp de furtunile de zapada, ajungi doar o amintire. Odata pierdut de lucrurile de care-ti depind viata, in prima faza, te dor picioarele, semn ca degeraturile incep sa lucreze.. Daca nu esti salvat, te rogi doar sa mori mai repede sau sa te consume vreun urs polar.
Daca te salvezi si te descalti in cort, vei avea parte de o moarte si mai cumplita. Nu te vei mai putea incalta. Picioarele s-au umflat prea tare, iar durerea incercarilor de a forta picioarele sa intre inapoi in bocanci este peste puterea organismului de a suporta. Daca ai noroc, lesini si mori inghetat inainte de a te trezi. Daca nu, vei suferi cateva zile, cat poti sta in cort pana ti se termina proviziile, apoi tot mori. Daca te apuca disperarea, nu e cel mai potrivit loc sa plangi. Risti ca lacrimile sa inghete. La minus 30 de grade Celsius, lacrimile ingheata instantaneu. Ochii nu mai sunt, astfel, de nici un folos. Vederea devine incetosata, apoi, din cauza iritatiilor ce excita secretia de lichid lacrimal, ce ingheata in continuare, orbesti. Te cureti in doar cateva ore. Doar modalitatea depinde. Ce sa faca un orb de ocazie intr-o asemenea zona?
Teodor Negoita pare ca stie mai bine decat oricine cum e sa-ti cada unghiile din cauza frigului. El a stat, in total, in zona celor doi poli ai pamantului 637 de zile! Cu toate ca a trecut prin aventuri ce erau sa-l coste viata, Negoita spune ca nimic nu e mai placut decat somnul in zapada. „E moale. Iti mai aduce aminte de patul de acasa, dar nu prea gasesti asa ceva. Pe piatra sau pe gheata nu poti dormi decat intr-o parte. Daca stai pe spate risti sa racesti si e foarte periculos. Dimineata te dor toate.
Ca sa reusesc sa adorm la Spitsbergen, expeditia fiind pe parcursul zilei polare – soarele nu mai coboara sub linia orizontului – in fata cortului, topeam zapada si gheata cu ajutorul primusului cu parafina. Apa calda o puneam in sticle de plastic ce mi le asezam in sacul de dormit intre picioare si la spate. Asa reuseam sa adorm. Daca aprinzi focul in cort e periculos, pentru ca degaja monoxid de carbon si poti muri. Am avut zile cand am suferit tare de sete, pentru ca n-am gasit decat zapada murdara si n-am putut-o folosi”, ne-a mai spus cercetatorul.
Acesta ne-a oferit un adevarat ghid al supravietuirii in decorul glacial: „Problemele fiziologice la minus 30 de grade C le faci repede. Avantajul expeditiei solitare e ca nu te jenezi de nimeni. Pipi faci in cort, intr-o cutie, nu afara, pentru ca e periculos. Nu are ce sa miroasa pentru ca totul ingheata instantaneu”, ne-a mai spus Negoita.
Meniul, la doar cateva sute de kilometri departare de pol, trebuie bine gandit. Dimineata, Negoita topea zapada si gheata cat sa obtina 800 ml de apa si punea 4 portii de concentrat de supa. In aceasta adauga si doua bucatele de carne prajita, uscata si presata, adusa de acasa. Totul era servit cu pesmet facut chiar de el acasa din painea favorita. In timpul zilei, in timp ce inainta pe schiuri cu sania dupa el, rontaia prune uscate, migdale, nuci si ciocolata. Seara era nevoit sa faca un alt foc pentru a obtine apa de baut.
In problema spalatului, in conditii de viscol, trebuie sa ai nervii tari. „Te dezbraci pana la brau si te freci cu zapada repede in zona cordului. Apoi te usuci, te imbraci in partea superioara si-ti aplici acelasi tratament si prin partile „sensibile”. In tot acest timp esti cu ochii in jur, sa nu fii surprins de vreun urs polar. Ca sa fiu sigur ca nu da peste cortul meu, o parte din provizii le las la sase metri de locul unde dorm. Oricum, acolo nu poti dormi bine niciodata, pentru ca la cel mai mic zgomot sau fosnet iesi cu arma in mana sa vezi daca nu este vreun urs polar.
Dupa o vreme, ajungi chiar sa nu mai pui carnea in supa. O iei inghetata in gura si o sugi ca pe o carpa. Nu racesti, deoarece corpul este rece oricum. Iar gustul carnii, care iti aduce aminte de casa, te face mai puternic. Nu te lasi furat de betia alba ce ti-o da zapada. Tot timpul vrei sa mergi mai mult si mai mult, iar asta inseamna deshidratare si pericol de moarte. Eu pot spune ca m-am descurcat bine, desi cateodata aveam nevoie si de cate o ora si jumatate sa-mi montez cortul, din cauza vanturilor puternice. Daca razbati printr-un vant de 70 km/h cu sania in spate, capeti o liniste interioara unica. Am realizat si proiectul stiintific, descoperind bacterii ce pot fi folosite in industrie, iar asta mi-a dat o si mai mare satisfactie. Problema ce m-a socat au fost ghetarii care se retrag accelerat din cauza incalzirii planetei. Nu stiu cand trebuie sa ne asteptam la schimbari majore ale geografiei planetei, dar faptul ca se va intampla este doar o chestiune de timp”, spune exploratorul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE