Cel puţin 64 de persoane şi-au pierdut viaţa, în ultimele zile, din cauza inundaţiilor şi alunecărilor de teren din Santa Catalina, sudul Braziliei.
Peste 44.000 de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele după ce, duminică, în numai cinci ore au căzut tot atâtea precipitaţii cât într-o lună.
Nivelul unui fluviu a crescut cu peste 11 metri, iar 80 la sută din suprafaţa regiunii este sub apă. Opt localităţi sunt total izolate şi lipsite de apă potabilă şi energie electrică, iar zeci de mii de oameni au rămas fără adăpost.