Toate datele arata ca, in anul 2020, vom fi 20 milioane, iar in 2025 – 19 milioane. La jumatatea secolului XXI, populatia ar urma sa depaseasca dar cu putin 14 milioane. Daca situatia economica se amelioreaza pana atunci, am putea ajunge totusi la o populatie estimata la 16 milioane, dar nu mai mult.
Cercetatorii spun ca, dupa 1995, femeile se apuca de facut copii abia dupa 25 de ani, mai des la varste de 30-40 de ani. Cu alte cuvinte, decizia de a avea un copil vine abia dupa incercarea de consolidare a unei cariere si a situatiei financiare. in timp ce copiii se nasc din ce in ce mai putini, mortalitatea se va mentine foarte crescuta, din cauza unei deteriorari constante a starii de sanatate. Acum, speranta de viata este de aproape 68 de ani la barbati si putin peste 75 de ani la femei, iar acest fragment de populatie urmeaza sa inceteze din viata in urmatoarele decenii. in zece ani de la Revolutie, 600.000 de romani au plecat definitiv din tara, dar nimeni nu are „curajul” sa aprecieze cati vor lua aceasta decizie in urmatorii zece ani.

Saracii, incurajati sa aiba copii
Ministerul Muncii incurajeaza femeile sa devina mame. Din februarie intra in vigoare legea maternitatii, care prevede masuri speciale pentru femeile gravide ce lucreaza in medii cu risc.
Din acest an, indemnizatia pentru cresterea copilului pana la doi ani este in suma unica – 6,5 milioane lei, indiferent de salariu. Aceasta masura multumeste indeosebi femeile care au salarii mici. Dreptul la indemnizatie in suma fixa il au si femeile care au nascut la sfarsitul anului trecut, dar care cer indemnizatia in acest an. Cuantumul drepturilor deja stabilite nu se recalculeaza.
Tot in sprijinul femeilor, Casa de Pensii a anuntat ca salariatele gravide care au fost date afara din serviciu, intrucat societatea la care lucrau a intrat in faliment, primesc toate drepturile ce li se cuvin.
Potrivit consilierului ministrului muncii, Corina Gheorghe, „acestea trebuie sa se prezinte la Casa de pensii de care apartin pentru a li se intocmi documentele de plata pentru concediul de maternitate si cel pentru cresterea copilului. Trebuie sa prezinte insa un act care sa arate ca societatea unde au lucrat a inceput procesul de lichidare administrativa. Daca patronul refuza sa dea o astfel de dovada, salariatele trebuie sa se adreseze Inspectiei Muncii, care va interveni pentru a le ajuta”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.