comentarii, chiar si din partea presedintelui tarii Traian Basescu, incat noii proprietari ai Petrom, austriecii de la OMV, au reactionat imediat si au revenit la ganduri mai bune.
Astfel, compania Petrom a redus azi-noapte, pentru a doua oara, pretul benzinelor comercializate in statiile proprii cu pana la 800 de lei vechi pe litru, informeaza un comunicat al societatii. Acum, un litru de benzina ECO Premium costa 35.500 lei, in timp ce sortimentul Premium fara plumb va fi comercializat cu 35.200 lei.
Noul pret al benzinei Top Premium 99+ va fi de 38.500 lei, iar pentru celelalte categorii de carburanti nu vor fi operate modificari. Compania motiveaza reducerea preturilor prin faptul ca se urmaresc fluctuatiile cotatiilor internationale ale carburantilor, nicidecum ca ar fi intervenit cineva "de sus".
ingrijorat de scumpirile repetate, presedintele Traian Basescu a cerut Consiliului Concurentei sa verifice comportamentul agentilor economici care produc si distribuie carburanti pe piata romaneasca, initiind o investigatie referitoare inclusiv la contractul de privatizare a companiei Petrom.
Interventii similare au avut loc si in alte tari. Presedintele francez Jacques Chirac a cerut la randul sau companiilor petroliere sa faca noi reduceri ale preturilor la pompe, pentru a atenua impactul costului ridicat al combustibililor si energiei. Companiile Total si BP au decis, inca de vineri, sa reduca in Franta preturile benzinei cu trei eurocenti pe litru si cu doi eurocenti pe litru in cazul motorinei.
si in Austria grupurile BP si Shell au anuntat, ieri, ca reduc preturile practicate la combustibili, dupa ce ministrul de finante, Karl-Heinz Grasser, a avertizat ca ar putea introduce o taxa speciala pentru firmele petroliere. Decizia luata de cele doua grupuri a fost precedata de cea a companiei OMV, care a hotarat, luni, sa reduca preturile benzinei.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.