Îţi place Adina? Stai s-o vezi pe Luciana!
Adina Barbu (28 de ani) are o soră mai mică, Luciana (25 de ani). La fel de atrăgătoare, doar că are sânii naturali 100%. Cel puţin aşa susţine Luciana. Pentru a demonstra afirmaţia, tânăra a acceptat, recent, să pozeze dezbrăcată alături de sora ei mai mare. Luciana a venit special din Caraibe, acolo unde locuieşte de 4 ani, pentru această şedinţă foto. Sora Adinei şi-a făcut, cu siguranţă, o mulţime de fani în România, după pictorialul de pe bucatarescu.ro, însă avem o veste proastă pentru aceştia: blonda nu are de gând să revină în ţară prea curând.
“Locuiesc în Caraibe împreună cu prietenul meu, care este om de afaceri. Am ales insula St. Martin, un mic paradis pe Pământ. Acolo am parte de cea mai frumoasă plajă din lume!”, a povestit Luciana în timpul şedinţei foto.
Sora Brigittei, Cristina, se vrea actriţă în Italia
Pentru ambiţiile Cristinei Szeifert (29 de ani), sora Brigittei Sfăt (34 de ani, actuala iubită a lui Ilie Năstase), România e prea mică. Aşa că blonda nu s-a folosit de celebritatea pe care a cunoscut-o Brigitte în ţara noastră pentru a deveni la rându-i vedetă, ci a trecut direct la următorul nivel: se pregăteşte să devină actriţă în Italia, acolo unde locuieşte. Bănăţeanca a fost ofertată de un producător italian pentru a juca într-un film poliţist. În prezent, Cristina lucrează şi ca fotomodel, italienii fiind fascinaţi de frumuseţea ei.
Ana Maria Crudu e dansatoare în cluburile bucureştene
După ce a ajuns la o cotă ridicată de rating, Daniela Crudu (20 de ani) s-a hotărât că e cazul să o lanseze şi pe sora ei, Ana Maria (23 de ani). Aceasta nu are voce sau vreo şcoală înaltă, însă e o bună dansatoare prin cluburile bucureştene, “meserie” pe care a practicat-o şi Daniela, cu ani în urmă.
Ioana Matache nu vrea să fie ca Delia
Delia Matache (29 de ani) se gândea de mult să-şi promoveze sora mai mică, însă aşteptata lansare nu a venit nici până azi. Ioana Matache (20 de ani) are o voce bună, însă spune că nu vrea să calce pe urmele Deliei, deoarece este de părere că, în România, viaţa personală a artiştilor este pusă pe primul plan, iar realizările profesionale, pe plan secund.
Oana Drăguşanu, o manichiuristă pe podium
Bianca Drăguşanu a scos-o în lume, cu două săptămâni în urmă, pe sora ei mai mică, Oana, care este manichiuristă în localitatea Călan, din judeţul Hunedoara. Fosta blondă a lui Bote a fost prezentă împreună cu surioara ei în studioul câtorva emisiuni de televiziune, a dus-o la mai multe petreceri mondene din Capitală, a ajutat-o să urce pe podium într- o prezentare de modă, dar a ieşit cu ea şi la shopping, ocazie numai bună pentru fotoreporteri să imortalizeze strânsa legătură dintre cele două.
Gemenele Cheeky îşi fac sora model
Monica şi Gabriela Irimia (26 de ani), adică fetele de la Cheeky Girls, au scos-o în luminile reflectoarelor pe sora lor vitregă, Beatrice (25 de ani). Blonda se pregăteşte să debuteze în cariera de model, deşi vârsta e cam înaintată, dar se gândeşte şi la o carieră în cinematografie, în Marea Britanie.