Un pilot ucrainean a salvat, practic viața a 127 de pasageri și a membrilor echipajului de la bordul avionuliui pe care îl pilota, după ce a reușit să aterizeze în siguranță pe aeroportul din Istanbul deși nu vedea nimic prin parbriz, acesta fiind crăpat de grindină, scrie New York Post.
Căpitanul Alexander Akopov a fost premiat de președintele Ucrainei pentru curajul de care a dat dovadă săptămâna trecută pe un aeroport din Turcia. El tocmai decolase de la Istanbul, și de îndrepta spre Cipru când, după 10 minute de zbor, a început o ploaie puternică cu grindină de mari dimensiuni care i-a crăpat parbrizul.
Imediat după ce și-a dat seama că are parte de condiții meteorologice mult prea rele, Akopov a cerut permisiunea să se întoarcă la Isanbul. Aterizarea a fost extrem de dificilă deoarece nu vedea nimic prin parbriz și toată lumea îi spune că nu va putea ateriza în aceste condiții.
Totuși, pilotul ucrainean a reușit să aducă avionul în siguranță pe pistă, iar pasagerii care s-au speriat când au simțit aterizarea nesigură, au început să aplaude după ce aeronava s-a oprit.
"Zbor de peste 30 de ani. Ați văzut avionul aterizând? A fost OK? Pasagerii sunt în viață, asta este ceea ce contează. Aceasta este meseria noastră ", a declarat Akopov după aterizare. "Localizatorul nostru nu a arătat acest dezastru meteorologic, de aceea am ajuns în această situație. A fost greu, dar important este că oamenii sunt în viață", a mai spus pilotul ucrainean.
Furtuna de 20 de minute a rănit cel puțin 10 persoane în Turcia.
Foto: Facebook