În 2006, Roxana Elisabeta Mihai, din localitatea constănţeană Satu Nou, era în ultimul an de liceu şi se pregătea să susţină examenul de bacalaureat. Visa să se înscrie la Academia de Poliţie, când a descoperit şocată că are cazier. Poliţiştii i-au explicat senini că, în urmă cu un an, ar fi fost amendată pentru că a snopit în bătaie o femeie. Deşi s-a jurat că nu are nimic de-a face cu această poveste, nimeni nu a avut timp să o asculte. Nu i-a rămas decât să înceapă o investigaţie pe cont propriu.
Nu s-a putut înscrie la Academia de Poliţie
Din păcate, Roxana a pierdut mai bine de doi ani şi jumătate încercând să îşi demonstreze nevinovăţia. “Mă duceam la şcoală şi eram nevoită să suport răutăţile unora dintre colegi şi, în acelaşi timp, trebuia să mă pregătesc pentru susţinerea examenului de bacalaureat. Din cauza cazierului pătat, nici măcar la şcoala de şoferi nu m-am putut înscrie!”, a povestit tânăra, acum în vârstă de 21 de ani.
După zeci de petiţii şi sute de ore pierdute prin sălile de judecată, abia în octombrie 2007, femeia a reuşit să îi convingă pe judecători că adevărata vinovată e o altă femeie din sat, cu nume aproape identic – Roxana Mihai. Neatenţia unui angajat de la Evidenţa Populaţiei a costat-o pe tânără doi ani de coşmar, aşa că, evident, a cerut să fie despăgubită. Tânăra a pretins 150.000 de lei pentru cei doi ani de suferinţă în care a trebuit să renunţe la planurile ei de viitor. Nu a fost uşor, însă după alţi doi ani de luptă, la sfârşitul săptămânii trecute, magistraţii constănţeni i-au dat câştig de cauză Roxanei.