Noroc chior pentru un englez care a scăpat cu viaţă, după ce a căzut de la o înălţime de 3 kilometri. Paul Lewis, în vârstă de 40 de ani, îşi filma doi colegi care au executat o săritură din avion, însă, când a încercat să-şi deschidă paraşuta, dispozitivul nu a mai funcţionat.
El a aterizat pe acoperişul unui hangar de avioane, care s-a curbat, salvându-i astfel viaţa. Imediat, Paul s-a rostogolit de pe acoperiş, fentând pentru a doua oară moartea.
Paraşuta de rezervă, care nu se deschisese nici ea din prima, s-a agăţat de nişte cuie şi l-a scutit pe Lewis de o căzătură de la 15 metri.
Cum s-a întâmplat
1. Paul Lewis îl filmează pe un alt paraşutist, în timp ce face primul salt de la 3 km înălţime
2. Paraşuta principală nu se deschide la 1 km distanţă de Pământ
3. Paraşuta de rezervă se deschide parţial la circa 800 m altitudine şi îl face să cadă în spirală
4. Suferă răni la cap şi la gât. E luat cu elicopterul şi dus la un spital, după ce e recuperat de pompieri de pe acoperişul aflat la 15 m înălţime