Copaci doborati la pamant, crengi azvarlite in curtile oamenilor si un vacarm de nedescris. Un intreg cartier din Capitala a fost dat ieri peste cap de doua utilaje gigant in drumul lor spre portul Oltenita. Remorcherul s-a impotmolit in momentul in care a incercat sa patrunda pe o straduta ingusta din zona 1 Mai. Incapatanarea soferilor de a-si continua traseul in ciuda restrictiilor de circulatie montate pe strada Caraiman a dus la un adevarat “masacru” al copacilor. Potrivit viceprimarului Capitalei, Razvan Murgeanu, firma de transport nu detinea toate autorizatiile necesare. “Compania va suporta toate pagubele materiale. In plus e posibil sa ramana fara licenta de transport in Bucuresti”, a declarat Murgeanu.


In urma mastodontilor a ramas prapad. Reactoarele avand o lungime de 26 de metri si o inaltime de opt metri au agatat crengile copacilor, pe care au reusit sa ii smulga din radacini. “E o crima! Copaci care au crescut in cativa ani buni au fost distrusi in cateva secunde. Cine o sa raspunda de cele intamplate?”, se plangea ieri o batranica din zona.


Doar atat a mai ramas din arborii impunatori de pe strada Caraiman. Cu o forta nemilioasa unul dintre reactoare a retezat coroanele copacilor. O echipa de alpinisti inarmati cu drujbe si topoare a dat o mana de ajutor locuitorilor de pe strada, inlaturand copacii distrusi. In locul arborilor au ramas acum doar niste cioturi.


Nu numai copacii au avut de suferit in urma transportului.  In drumul utilajului pe strada ingusta s-au agatat si toate firele de pe stalpi, lasandu-i pe oameni fara curent si fara imagine la televizor. Imaginea surprinsa de pe o cladire inalta din zona ne arata ca traseul masinii grele trebuia stabilit prin alta parte.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.