A folosit 400 de seringi in doua saptamani

Comentează

Fie ca sunt elevi in clasa a sasea, fie ca au carte de munca de 20 de ani, cea mai buna prietena a lor e seringa. Unui om normal, care n-are treaba cu sistemul sanitar, i-ar trebui cateva vieti ca sa apuce sa-i treaca prin maini 400 de seringi. Unui toxicoman "constiincios" i-au fost suficiente doua saptamani! Cel putin acesta a fost "recordul" despre care vorbesc specialistii de la un centru unde toxicomanii invata sa-si protejeze sanatatea, pot primi gratuit, la schimb, seringi de unica folosinta si pot afla care sunt pasii spre evadarea din lumea mortii albe.
Centrul "Open Doors" ("Usi deschise"), care functioneaza in cadrul Institutului "Matei Bals" din Bucuresti, a intrat in al doilea an "de viata". Suficient pentru a deveni punct de reper in viata celor care nu se simt "acasa" decat intr-o lume "imbibata" in heroina. Cu o legitimatie speciala in buzunar si o sacosa plina de seringi, impatimitii drogurilor bat, ritmic, drumul pana la centru pentru a-si primi "bonusul". Nu e vorba nici de bani, nici de alte stimulente materiale. E vorba de seringi, pe care le pot primi gratuit daca le aduc pe cele cu care s-au "desfatat".
Psihologul Odette Chirila, coordonatorul acestui proiect, spune ca numarul "vizitelor" s-a ridicat la 870. "Ceea ce facem noi aici nu inseamna numai un banal schimb de seringi. Nu e ca la piata, sa intinda o seringa folosita si sa primeasca una noua. Practic, este mai mult un pretext pentru a-i putea atrage sa stam de vorba cu ei, sa le explicam despre riscurile si bolile pe care le pot lua daca folosesc de mai multe ori aceeasi seringa sau daca si-o dau din mana-n mana, cand sunt intr-o gasca de prieteni. Sunt consumatori de toate varstele, de la copii de 13-14 ani pana la persoane trecute de 40 de ani. Cei mai multi insa se incadreaza in grupa de varsta 17-19 ani. Unii vin la noi de doua ori pe saptamana, altii, o data pe luna. Pentru cei care vin cu regularitate, exista si niste bonusuri, adica le dam mai multe seringi. Ca sa nu aiba probleme cu politia, daca se intampla ceva si sunt prinsi pe strada cu punga de seringi in mana, le-am dat legitimatii pe care scrie ca fac parte din acest proiect, plus un numar de telefon unde putem fi contactati pentru a confirma acest lucru", ne-a spus Odette Chirila.
De multe ori, constiinciozitatea cu care toxicomanii au ajuns sa-si stranga seringile folosite pentru a primi altele noi i-a mirat si pe specialisti. Au fost "clienti" a caror "norma" zilnica de doze era de 12! "Cel mai mare numar de seringi cu care a venit cineva a fost de 400. Le adunase cam in doua saptamani, dar ne-a spus ca il mai "ajutasera" si niste prieteni apropiati. De fapt, cei mai multi toxicomani asa au aflat de noi, de la grupul de prieteni pe care il frecventeaza. Sa stiti ca ei se ajuta intre ei, "veteranii" ii invata pe mai proaspetii sositi in cercul lor cum sa tina corect seringa si cum sa aiba grija, de exemplu, sa nu le infecteze mana. Lucrurile acestea le explicam si noi celor care vin la centru, chiar le dam comprese sterilizate si plasture, pentru a nu avea probleme atunci cand isi fac injectia", spune coordonatorul proiectului.
In total, numarul seringilor care au fost distribuite celor care s-au prezentat la centru a fost de 25.000, iar toxicomanii au adus 8.700 de bucati folosite. Cei care accepta sunt si testati pentru depistarea HIV/SIDA si a hepatitei si li se fac gratuit vaccinuri anti-hepatita. "Am facut pana acum 130 de vaccinuri si 150 de testari. Cam o treime din cei testati aveau hepatita C si in jur de 15% aveau hepatita B", ne-a spus dr. Sorin Preda, consilier medical in cadrul proiectului.
In spatele cifrelor goale stau povestile unor pusti care aproape ca si-au distrus viata inainte ca aceasta sa inceapa cu adevarat. Desi pare paradoxal, sunt dependenti de droguri care au venit la centru cu parintii de mana.




A venit cu parintii de mana sa ceara ajutor

Centrul unde "inveti sa te droghezi corect" a fost, in cateva cazuri, punctul de plecare spre "desprinderea" din ghearele mortii albe. Povestea unei pustoaice de numai 17 ani i-a impresionat si le-a ramas in minte celor care lucreaza aici. Incepuse direct "cu heroina in vena", pentru ca prietenul ei a invatat-o ca asa intra mai repede "in starea aceea". Consuma de mai bine de sase luni si simtea ca este pe punctul sa se piarda definitiv in incalcita lume a drogurilor. Le-a marturisit parintilor, i-a luat de mana si au venit la Centru. Auzise de acesta de la niste amici, care aduceau aici cu regularitate seringi. "Fata a hotarat ca se lasa brusc. Si nu s-a mai atins de droguri. A fost o munca intensa, am lucrat si cu ea, si cu parintii, dar a fost un succes. De sase luni, nu s-a mai atins de nimic", povesteste Odette Chirila.
Povestea ei a fost cu final fericit. Povestile celorlalti copii de scoala generala, care poarta toata vara camasi cu maneca lunga ca sa nu se vada mainile pline de intepaturi, au final incert. Ei sunt inca in etapa in care vin sa primeasca seringi. Deocamdata, specialistii de la "Open Doors" ii ajuta sa se fereasca de alte boli cumplite cu care se pot pricopsi. Spera ca e primul pas spre renuntare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un avion Animawings pe pista unui aeroport
20:46
Ce ar însemna deschiderea procedurii de insolvență în cazul AnimaWings pentru pasageri și cum își pot recupera banii pe cursele anulate
O ambulanță care circulă cu viteză pe șosea.
19:05
Un muncitor român a murit după ce a căzut de la aproape 20 de metri, în Viena. Bărbatul lucra pe terasa unui apartament
MONDEN
Dan Negru a avut-o în emisiunea „The Floor” pe Andreea Roată-Dumitru, urmașa lui Moș Ion Roată  | sursa foto: Kanal D
17:53
Cine este urmașa lui Moș Ion Roată: „E dovedit. M-am dus în arhive și am descoperit”. Reacția lui Dan Negru când a aflat
Radu Vâlcan
Exclusiv
17:36
Planul lui Radu Vâlcan pentru aniversarea Adelei Popescu depinde de Pro TV: „Poate obține o derogare de la filmări”
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
15:19
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
08:52
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
21:46
„Mai rapidă ca o mașină de Formula 1”. Momentul în care o dronă interceptoare ucraineană care a prins 425 km/ h doboară o țintă rusească
21:45
Pământul a depășit deja 7 din cele 9 „limite vitale” ale sale și se apropie de abisul climatic
21:37
Aplicatia MyEterra a căzut. Proprietarii nu mai pot solicita documente cadastrale online
21:36
100.000 de biserici din SUA ar putea fi închise sau reutilizate în următorii 10 ani. Cum se schimbă America
TRENDING
17:33
Cine sunt frații Pandel, patronii AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență și a anulat o parte din zboruri
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
30 sept.
Data la care intră pensiile în octombrie 2026: calendarul plăților pe card și prin Poșta Română
07:00
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
Un angajat a fost concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare cu avionul. Sursă foto: Hepta.
20:13
Un angajat concediat după 22 de ani de muncă pentru că îi era frică să zboare cu avionul a primit despăgubiri de 52.000 de euro în instanță
O femeie cu pulover în dungi care ține un portofel în mână
20:02
A cumpărat un portofel second-hand și a găsit 100 de dolari în interior. Detaliul care a făcut descoperirea specială: „Cea mai bună achiziție”
patru ceasuri cronograf marca rolex model daytona. modele speciale cu diverse diamante si pietre pretioase pe carcasa si bezel. cadrane colorate. in drepta un om la pupitru de la licitatia phillips
19:05
Rolex a vândut patru Daytona unicate cu peste 40 de milioane de euro. Banii merg către fundațiile lui Federer și DiCaprio
Dr Monica Trofin-Bănescu și Dorin Chioțea la „Bine pentru tine”
17:11
Dr. Monica Trofin-Bănescu la „Bine pentru tine”, despre sănătatea inimii: cum prevenim ateroscleroza și atacul de cord
Apartament de lux în Elveția închiriat cu 19000 de euro pe lună. Sursă foto: Blick.
15:30
Cum arată un apartament care se închiriază cu 19.000 de euro pe lună, cu acvariu pe 2 etaje și vedere la lac, în Elveția
Magiun de prune fără zahăr la borcan
29 sept.
Cum faci magiun de prune fără zahăr - reţetă tradiţională
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Verigheta pe mâna stângă
25 sept.
De ce se poartă verigheta pe mâna stângă
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
O aeronavă Animawings (Airbus A320-214) cu numărul de înmatriculare YR-AGD, surprinsă în timp ce decolează de pe pistă
18:51
AnimaWings a cerut insolvența, iar zeci de curse sunt anulate. Ce pot face românii care s-au trezit cu zborul anulat și cum își pot salva vacanța. Explicațiile companiei aeriene
Centrala nucleară Cernavodă. Foto: Profimedia Images
18:27
Centrala de la Cernavodă rămâne oprită, guvernul a prelungit starea de alertă în energie cu încă o lună
Mai multe mașini în parcare
16:19
Mașini second-hand de peste 38 de milioane de euro, verificate de ANAF. Firme alese „în urma analizei de risc realizate la nivelul DGAF”
Moștenirea Tradiției
14:50
Expoziția „Moștenirea Tradiției”: cum îmbină designerul Dragoș Dogaru motivele Art Deco și meșteșugurile textile din București la ARCUB
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri