La nici o saptamana de cand in cartierul bucurestean Colentina s-a tras cu arma in plina strada din cauza unor discutii dintre doi soferi, duminica seara, un chinez a scos pistolul si, fara sa stea prea mult pe ganduri, a impuscat un barbat doar pentru ca nu l-a lasat sa-si parcheze bolidul unde voia el.
Incidentul s-a petrecut putin dupa ora 20.00, in parcarea unui hipermarket din cartierul Colentina. Un cetatean de origine chineza, in varsta de 48 de ani, rezident in Romania, se afla la volanul masinii personale, un Porche Chayenne. Jianxin Lu a incercat sa treaca de poarta magazinului si sa-si parcheze masina, asa cum facea de fiecare data. La intrare el a fost intampinat de Iulian Stanciu, de 37 de ani, aflat sub influenta bauturilor alcoolice, care i-a spus soferului ca este paznic si ca nu poate sa il lase sa patrunda in curtea firmei cu masina.
Dupa ce au schimbat cateva replici dure, chinezul s-a enervat peste masura, a scos un pistol si a tras trei focuri. Unul in sus, de avertisment, chipurile, si doua spre barbatul beat. Ambele proiectile din cauciuc l-au nimerit pe individ in bratul drept. Stanciu a fost transportat la spital, unde a ramas internat o zi. Anchetatorii au luat pentru cercetari arma folosita de chinez, un pistol marca Reck Md. 60, de calibru 9 mm, dar si cinci cartuse cu glont din cauciuc, pe care acesta le detinea legal.