Cei 21 de păgubiți au sunat la Poliţia Popeşti-Leordeni, județul Ilfov, în zilele de 7 şi 8 septembrie, recamând faptul că în perioada 22 iulie – 1 septembrie 2019, un individ le-ar fi închiriat fictiv un apartament în oraş.

Anterior, acesta stabilise întâlniri cu persoanele vătămate, pentru vizionarea imobilului, câștigându-le astfel încrederea.

Poliţiştii din Serviciului de Investigaţii Criminale au demarat o anchetă, în urma căreia suspectul a fost depistat în municipiul Constanţa, fiind condus la sediul Poliţiei din Popeşti Leordeni pentru audieri, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov, citat de Agerpres.

Din primele verificări a reieşit că bărbatul a încheiat, între 22 iulie şi 1 septembrie, contracte de închiriere cu cele 21 de persoane, în schimbul unor sume cuprinse între 2.600 şi 4.000 de lei, reprezentând chiria şi garanţia pentru apartament.

„În urma probatoriului administrat, faţă de bărbatul în cauză s-a dispus măsura reţinerii pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, cu propunere de arestare preventivă”

Comunicat IPJ Ilfov:
Urmărește-ne pe Google News
„A fost un semn!” Mihai Neșu, martorul unei „minuni” imediat după ce s-a întors de pe Muntele Athos: „S-a întâmplat ceva instantaneu”
GSP.RO

Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Playtech.ro
Arșinel A MURIT! PENSIA COLOSALĂ pe care o avea! Românii, uimiţi de veniturile primite de regretatul actor
Connect-R, despre cazul preotului Visarion, acuzat de hărțuire sexuală și viol: 'Încetați să...'
Viva.ro

''S-a aprins bradul de Crăciun. La amfetamină e alergic.'' Şofer drogat cu 7 substanţe interzise în acelaşi timp, prins în traficul din Bucureşti
Observatornews.ro
''S-a aprins bradul de Crăciun. La amfetamină e alergic.'' Şofer drogat cu 7 substanţe interzise în acelaşi timp, prins în traficul din Bucureşti
Ce s-a întâmplat înainte să se sinucidă Camelia, îndurerată după ce singurul ei copil s-a înecat
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat înainte să se sinucidă Camelia, îndurerată după ce singurul ei copil s-a înecat
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali după decesul lui Alexandru Arșinel: „Ce pierdere? Toți murim mai devreme sau mai târziu”
FANATIK.RO

Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Orangesport.ro
Toţi au fost în stare de şoc. Ce au găsit nemţii pe un super iaht confiscat de la un oligarh rus, prieten cu Vladimir Putin
Horoscop 30 septembrie 2022. Balanțele trebuie să fie echilibrate, ca să poată judeca totul așa cum se cuvine, să nu se grăbească cu concluzii
HOROSCOP

O tehnică medicală super-avansată, la Cluj. Durere postoperatorie redusă și risc minim de complicații
PUBLICITATE